Prima pagină » Știri externe » Coaliția condusă de SUA, acuzată că ar fi bombardat zona controlată de regimul Assad. Zeci de civili au murit sau au fost răniți

Coaliția condusă de SUA, acuzată că ar fi bombardat zona controlată de regimul Assad. Zeci de civili au murit sau au fost răniți

Coaliția condusă de SUA, acuzată că ar fi bombardat zona controlată de regimul Assad. Zeci de civili au murit sau au fost răniți
Detalii pe Gândul.

Incidentul a fost confirmat și de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), care însă a precizat că momentan nu este clar cine a efectuat raidul aerian.

Forțele loiale președintelui Assad, susținute de aviația rusă, și o alianță de forțe rebele kurde și arabe, sprijinite de coaliția coordonată de SUA, sunt implicate în operațiuni ofensive separate împotriva pozițiilor rețelei teroriste Stat Islamic în provincia Deir ez-Zor, aflată în estul Siriei.

Colonelul Ryan Dillon, purtătorul de cuvânt al coaliției, a declarat că va verifica informațiile, însă nu există niciun motiv pentru ca avioane ale coaliției să vizeze ținte din orașul Deir ez-Zor întrucât forțele rebele kurde și arabe nu sunt implicate în luptele din această zonă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!