Confesiunile fiicei unuia dintre cei mai mari mafioți din istoria SUA. „Putea să omoare un om, iar peste cinci minute să se uite cu mine la televizor”

Publicat: 07/01/2013, 16:09
Actualizat: 29/07/2014, 17:44

Daily Mail publică povestea Lindei Schiro (42 de ani), fiica unuia dintre cei mai cunoscuți mafioți din New York, Greg Scarpa, decedat în 1994.

Schiro, care scrie o carte biografică despre copilăria alături de tatăl ei mafiot, își amintește că acesta putea să omoare pe cineva, iar peste cinci minute să se uite cu ea la televizor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Femeia își amintește că tatăl ei, care a declarat că a renunțat să mai numere câți oameni a omorât după ce a ajuns la victima cu nr. 50, se răzbuna crunt pe oricine încerca să se apropie de ea.

Linda Schiro (în prezent) și Greg Schiro (când a fost arestat)

În 1983, când avea 14 ani, Linda a fost atacată de șoferul care o ducea la școală. Acesta i-a deschis cămașa și a început să o lingă pe mână, dar Linda a reacționat rapid și i-a spus că se va întâlni cu el după ore.

Atunci, Linda l-a ademenit pe șofer într-un parc, unde Scarpa și oamenii lui l-au bătut atât de tare încât i-au spart nasul și i-au rupt încheieturile și coastele. De altfel, Scarpa l-a lovit atât de violent pe șofer, încât și-a rupt bastonul pe spinarea lui. Peste numai câteva săptămâni, șoferul a fost împușcat mortal de fratele mai mare al Lindei, dar nimeni nu a fost condamnat pentru crimă.

Ce a pățit cel mai bun prieten al Lindei când s-a întâlnit cu Greg Scarpa

De asemenea, unul dintre cei mai buni prieteni ai Lindei a fost bătut de tatăl acesteia, după ce cei doi au fost prinși fumând marijuana. „Nu știu cum a supraviețuit, a fost bătut zdravăn. Tatăl meu îi spunea: Vezi, asta se întâmplă când îi dai fetei mele marijuana”, a declarat Linda.

Ba mai mult, după ce Linda s-a căsătorit, Scarpa voia să-i omoare soțul, considerându-l o amenințare, însă fiica sa l-a convins că se înșală.

Scarpa se autointitula „Mașina de omorât”, dar Linda și-l amintește drept un tată iubitor. „Tatăl meu era un altfel de gangster, noi (n.r. copiii) știam ce se întâmplă. Eu eram răsfățată, mă iubea și avea grijă de mine. Era cel mai bun prieten al meu”, rememorează femeia.

Schiro și soția sa (centru dreapta), alături de cei doi copii

Chiar dacă fiica lui îl descrie drept familist, lui Scarpa i-a căzut victimă propriul său frate, iar fiul lui a fost și el omorât într-o luptă de stradă.

Linda precizează că a descoperit și „marele secret” al tatălui ei: faptul că lucra pentru FBI. Până la urmă, Scarpa a fost arestat în 1992 și a murit de SIDA după numai doi ani. Averea lui s-a disipat, iar familia sa a rămas săracă, scrie Daily Mail.

Linda, care își va publica memoriile în curând, a declarat că i-a fost foarte greu să scrie cartea, deoarece nu vrea să facă rău victimelor tatălui ei și nici să-l glorifice pe acesta. „Acest stil de viață m-a distrus”, conchide femeia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Cum arată ferma pe care Tavi Colen o deține în mijlocul Bucureștiului! Are peste 1000...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
Un nou ITP pe capul șoferilor. Amenzile sunt uriașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Maimuțele capucin folosesc pietre și bețe pentru a căuta mâncare în pământ
×