Crește numărul de cazuri de infectare cu virusul West Nile în Italia. Care este cea mai probabilă cauză

Publicat: 05 08. 2022, 17:30
Sursa foto: Shutterstock

Tânțarii reprezintă una dintre cele mai deranjante probleme cu care ne confruntăm în fiecare vară, iar Italia nu face excepție. Italienii sunt întotdeauna pregătiți cu tot felul de soluții pentru a ține aceste insecte departe în perioada verii, dar se pare că nu sunt suficient de pregătiți pentru a preveni infectările cu virusul West Nile, virus transmis prin înțepătura de țânțar.

În această vară, în special, s-a înregistrat o creștere puternică a numărului de cazuri, fapt care stârnește îngrijorări în rândul autorităților sanitare din Italia.

Febra West Nile, o boală originară din Africa, Orientul Mijlociu, Asia și Australia, s-a răspândit tot mai mult în ultimii ani în Europa și America de Nord.

Acum, virusul este întâlnit pe fiecare continent de pe planetă, cu excepția Antarcticii.

În Europa, virusul este încă relativ rar; conform Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), aproximativ 55 de cazuri de febră West Nile au fost raportate în Europa în acest an.

Dar datele relevă un fapt alarmant: dintre cele 55 de cazuri, 42 au fost raportate în Italia. Numărul este de trei ori mai mare decât cel raportat în Grecia (12), țară care se află pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de cazuri de infectare.

Mai îngrijorător este faptul că, dintre persoanele care au contractat virusul și au dezvoltat febra West Nile, cinci au murit din cauza bolii până la sfârșitul lunii iulie, potrivit Euronews.

Cele mai multe cazuri de West Nile, înregistrate în nordul țării

Cazurile din Italia sunt concentrate în mare parte în nord, orașul Padova din Veneto fiind considerat principalul focar din țară.

Răspândirea geografică a virusului este surprinzătoare, având în vedere că sudul Italiei este mai cald și mai umed decât nordul, oferind ceea ce este considerat a fi un habitat ideal țânțarilor purtători de virus. Dar zonele joase din Veneto sunt, de fapt, locul perfect de reproducere pentru țânțari; entomologii au descoperit anul acesta că numărul țânțarilor din zonă a crescut cu 27%.

Dacă un țânțar este infectat cu West Nile, virusul se va transmite prin înțepătura acestuia.

Majoritatea oamenilor de fapt nu dezvoltă deloc simptome, în timp ce cei care manifestă simptome încep să o facă la două până la 14 zile după ce au fost înțepați.

Simptomele infecției cu West Nile sunt, în mod normal, febra însoțită de simptome asemănătoare gripei, cum ar fi dureri de cap, dureri musculare și diaree.

În cazuri rare, virusul poate provoca encefalită sau meningită, afecțiuni potențial fatale.

Cazurile de febră West Nile nu sunt noi în Italia, dar nu au fost niciodată atât de multe cazuri raportate într-o singură vară.

Deși experții nu au identificat încă de ce cazurile sunt în plină creștere acum, studii recente sugerează o legătură între temperaturile mai ridicate cauzate de încălzirea globală și explozia infecțiilor cauzate de țânțari. Experții au avertizat deja cu câțiva ani în urmă că schimbările climatice ar putea duce la o creștere a numărului de țânțari purtători de boli.

Un studiu din 2020 al Imperial College London și al Universității din Tel Aviv a constatat că până în 2030 temperaturile mai ridicate ar putea aduce în Europa țânțari purtători de dengue, febră galbenă și Zika.