🚨 Davos 2026: ultima șansă de a salva vechea ordine mondială? Care sunt principalele teme dezbătute de Trump și liderii lumii

Publicat: 19 01. 2026, 17:52
Actualizat: 19 01. 2026, 20:51

Donald Trump va conduce cea mai mare delegație a SUA care a participat vreodată la Forumul Economic Mondial. Președintele american are planuri „mărețe” pentru a-și instaura Noua Ordine Mondială după viziunea sa: „America Prima”.

Forumul Economic Mondial, aflat la cea de-a 56-a întâlnire anuală programată pentru 19-23 ianuarie 2026,  a propus  „Spiritul Dialoguluica temă principală pentru întrunirea din acest an.  Liderii europeni încă mai speră că pot salva parteneriatul euroatlantic care durează de 80 de ani, precum și Ordinea Mondială formată de după „Căderea Zidului Berlinului”.

Președintele va veni însoțit inclusiv de secretarul de Stat Marco Rubio, seful Trezoreriei SUA Scott Bessent, secretarul Comerțului Howard Lutnick și emisarul special Steve Witkoff.  Din partea taberei europene vor veni Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Mark Rutte, secretarul general al NATO, președintele Franței Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul spaniol Pedro Sanchez, președintele finlandez Alexander Stubb, președintele polonez Karol Nawrocki, președintele sârb Aleksandar Vucic,  președintele ucrainean Volodimir Zelenski  și alți lideri europeni.

Vor fi prezenți și premierul canadian Mark Carney, vicepremierul chinez He Lifeng, președintele argentinian Javier Milei, președintele elvețian Guy Parmelin, președintele columbian Gustavo Petro, președintele azer Ilham Aliyev, premierul pakistanez Mian Muhammad Shehbaz Sharif, premierul qatarez Mohammed Bin Abdulrahman AL Thani, premierul palestinian Mohammed Mustafa, președintele israelian Isaac Herzog și președintele sirian Ahmad Al Sharaa.

Principalele teme de discuții de la Davos 2026

  1. Triple Bubble: AI, cripo și criza datoriilor;
  2. Economiile rezistente sau flexibile la șocurile geopolitice;
  3. Economia cuantică: impactul tehnologiilor cuantice asupra industriilor și telecomunicațiilor;
  4. Diversitate, incluziune și accesibilitate în epoca AI;
  5. SuperTech;
  6. Blue Davos – 2026: Anul Apei – efectele crizei apei potabile;
  7. Cooperare într-o lume divizată;
  8. Deblocarea noilor surse de creștere economică;
  9. Investițiile și locurile de muncă în viitor;
  10. Inovația în epoca AI;
  11. Energiile verzi în 2030;
  12. Răspunsul Comunității Globale la conflicte, precum cele din Fâșia Gaza și Ucraina.

„Președintele păcii” vine la Davos

Trump a decis în al doilea mandat prezidențial să utilizeze taxele vamale ca principala armă cu care să negocieze și să preseze după „ziua eliberării” din 2 aprilie 2025. Și cu toate că se pretinde a fi un „președinte al păcii”, liderul american a utilizat și forța militară când a considerat (bombardarea centralelor nucleare din Iran în iunie 2025,  capturarea lui Nicolas Maduro în ianuarie 2026 și confiscarea vaselor ce transportau petrol din Venezuela aflată sub embargou).

Cu toate că a fost văzut de presa din vest ca „izolaționist”, SUA a continuat să-și joace rolul de „jandarmul mondial” când a bombardat baze teroriste din Nigeria și Siria. Liderul de la Casa Albă pretinde că a încheiat „opt războaie” și a primit cadou medalia de aur a Mariei Machado, laureata Premiului Nobel pentru Pace. A refuzat să mai ajute Ucraina în războiul împotriva Rusiei, dar a continuat să aibă o relație strânsă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și a încercat să reabiliteze relațiile Americii cu Rusia lui Vladimir Putin. Cei doi „prietenii ai lui Trump” au mandat de arestare de la Haga pentru crime de război.

Pe de altă parte, Trump a scos America din Acordul Climatic de la Paris și din alte organizații internaționale pentru drepturile omului. Pe 22 ianuarie 2026, SUA vor ieși oficial din Organizația Mondială a Sănătății. Trump a luat în considerate să pună mai presus anexarea Groenlandei decât parteneriatul cu statele europene membre NATO. El a solicitat ca toate statele membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare.

Europa traversează cele mai tensionate momente de la 1938 încoace

La 80 de ani de la Doilea Război Mondial, Europa riscă să intre în cel de-al Treilea Război Mondial din cauza amenințării ruse în creștere, dar și din cauza presiunilor lui Trump pentru anexarea Groenlandei.  Danemarca și alte țări membre NATO (Franța, Regatul Unit, Germania, Canada, Norvegia, Țările de Jos, Suedia, Finlanda) au decis să trimită trupe pentru misiuni de „recunoaștere”. Guvernul de la Copenhaga condus de Mette Frederiksen însă ia foarte în serios suveranitatea sa teritorială, Groenlanda fiind teritoriu autonom, dar sub autoritatea coroanei daneze.

Trump susține că dorește să anexeze Groenlanda pentru a preveni avansul Rusiei și al Chinei în regiunea arctică. Liderii europeni au fost amenințați de Trump cu taxe vamale crescute cu 10% (adăugat la tarifele de 15% stabilite pe exporturile UE după înțelegerea cu Ursula de anul trecut) dacă vor sprijini Danemarca în a opune rezistență anexării insulei arctice de către SUA.

Primul summit fără „tăticul Davosului”

În total, 1.300 de politicieni, oameni de afaceri (Jensen Huang, directorul Nvidia, Satya Nadella, directorul Microsoft, Dario Amodei, directorul Anthropic) și academicieni vor veni la Davos să discute despre principalele probleme și riscuri geopolitice care pot avea repercursiuni care vor influența cursul anilor 2030. Forumul Economic Mondial a fost înființat în 1971 de către Klaus Schwab.

Va fi primul summit fără „tăticul Davosului” după ce economistul german în vârstă de 87 de ani a demisionat anul trecut în urma unor acuzații pentru cheltuieli neautorizate. La șefia Forumului Economic Mondial este acum Larry Fink, directorul companiei BlackRock și bun prieten cu Donald Trump.


Sursa Foto: Shutterstock

Autorul recomandă: Nicușor Dan nu va merge la Forumul de la Davos, unde participă și Donald Trump. Cine reprezintă România – SURSE