Iranul temperează optimismul SUA: Există progrese, dar acordul de pace este „încă departe”. Nu facem niciun compromis cu Trump

Publicat: 19 04. 2026, 10:51
Actualizat: 19 04. 2026, 12:28

Negocierile dintre Iran și SUA înregistrează progrese, dar rămân departe de un acord final, spune președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf. Teheranul susține că analizează noi propuneri americane, timp în care tensiunile din Orientul Mijlociu și impactul asupra economiei globale continuă să crească din cauza blocadei instituită în Strâmtoarea Ormuz.

Negocierile dintre Iran și Statele Unite privind încheierea conflictului din Orientul Mijlociu au făcut pași înainte, însă un acord final rămâne departe, potrivit declarațiilor făcute de Mohammad Bagher Ghalibaf, șeful parlamentului de la Teheran, scrie Nbcnews.com.

„Suntem încă departe de a fi încheiat discuţiile”, a declarat într-un interviu acordat televiziunii iraniene Ghalibaf, care a participat la negocierile cu Statele Unite săptămâna trecută la Islamabad.

„Am înregistrat progrese în cadrul negocierilor, dar există încă numeroase divergenţe, iar anumite puncte fundamentale rămân în suspans”, a adăugat el.

Discuțiile dintre cele două state, desfășurate pe 11 aprilie la Islamabad, nu au produs un rezultat concret, însă canalele diplomatice rămân deschise, cu Pakistanul în rol de mediator. În acest context, Iranul a confirmat că a primit „noi propuneri” din partea Washingtonului, pe care le analizează în prezent.

„În ultimele zile, în cadrul prezenţei la Teheran a comandantului armatei pakistaneze, care acţionează ca mediator, americanii au prezentat noi propuneri. Iranul le examinează în prezent şi nu le-a răspuns încă”, a transmis Consiliul suprem al securității naționale de la Teheran.

„Echipa de negociere iraniană nu va face niciun compromis şi va apăra din toate puterile sale interesele naţiunii iraniene şi preţiosul sânge vărsat în acest război pentru a păstra independenţa şi mândria Iranului”, au declarat reprezentanții Consiliului.

Strâmtoarea Ormuz, punct critic pentru economia globală

Conflictul, declanșat la 28 februarie prin ofensiva israeliano-americană împotriva Iranului, a generat mii de victime și a destabilizat piețele internaționale, în special prin impactul asupra Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.

După o încetare a focului intrată în vigoare pe 8 aprilie, Iranul a anunțat că reia „controlul strict” asupra acestei căi maritime strategice, ca reacție la menținerea blocadei americane asupra porturilor sale.

Autoritățile iraniene au precizat că acest control va continua „până la încheierea definitivă a războiului şi instaurarea unei păci durabile în regiune”, avertizând că orice perturbare a traficului naval va fi considerată o încălcare a armistițiului.

Focuri de armă în Ormuz

Mass-media de stat iraniană a confirmat că s-au tras focuri de armă în apropierea celor două nave indiene pentru a le forța să se întoarcă. Reacția Indiei a venit imediat. Ministerul de Externe indian l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Iranului la New Delhi, după acest incident.

New Delhi a cerut de asemenea Iranului „să reia cât mai repede procesul vizând facilitarea tranzitului navelor cu destinaţia India în strâmtoare”, continuă comunicatul.

Această escaladare intervine în plin balet diplomatic în încercarea de a se pune capăt războiului în Orientul Mijlociu, dincolo de încetarea focului de două săptămâni intrată în vigoare la 8 aprilie între Iran şi SUA.

În paralel, Donald Trump susține că un acord de pace este „foarte aproape”, însă oficialii iranieni rămân prudenți. Viceministrul de externe de la Teheran a declarat că nu a fost stabilită nicio dată pentru reluarea negocierilor.


Recomandarea autorului

Iranul amenință SUA: Marina americană din Golf riscă o „lovitură dură” în Strâmtoarea Ormuz dacă va încerca să atace nave iraniene

Blocada SUA sperie transportul maritim în Golful Persic. CENTCOM: 21 de nave s-au întors din drum spre Iran

Trump amenință Iranul: SUA vor lua uraniul „într-o formă mult mai ostilă” dacă negocierile eșuează