O eurodeputată din Franța, plasată în arest preventiv pentru „apologia terorismului“. Ce droguri au găsit polițiștii asupra sa în momentul reținerii

Publicat: 02 04. 2026, 17:17
Actualizat: 02 04. 2026, 18:58

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost reținută joi, 2 aprilie, sub acuzația de „apologie a terorismului”, a aflat BFMTV de la o sursă apropiată anchetei, confirmând o informație publicată de Le Parisien. Potrivit sursei citate, în momentul reținerii, s-a găsit asupra sa o cantitate mică de droguri sintetice, motiv pentru care a fost deschisă o altă procedură judiciară.

Sursă foto: Mediafax

Mai exact, eurodeputata a fost citată, joi dimineață, în cadrul unei proceduri deschise pentru „apologie a terorismului”, în urma publicării unui tweet pe 26 martie, care a fost șters între timp, și a fost reținută în acest sens.

În acest tweet, Rima Hassan făcea referire la Kozo Okamoto, condamnat pentru terorism în urma unui atentat comis în 1972 la aeroportul din Lod, în Israel, adăugând: „Mi-am dedicat tinerețea cauzei palestiniene. Atâta timp cât va exista opresiune, rezistența nu va fi doar un drept, ci o datorie.”

BFMTV scrie că, pe 27 martie, deputatul RN din Somme, Matthias Renault, a semnalat postarea Rimei Hassan către Laure Beccuau, procuror al Republicii din Paris.

Acesta a precizat într-o scrisoare că, în „calitate de deputat, dorește să aducă la cunoștința parchetului existența unor fapte susceptibile de a constitui o infracțiune penală”.

Descoperire de droguri sintetice

Tot potrivit acestei surse apropiate anchetei, citată de BFMTV, în momentul reținerii preventive a Rimei Hassan, a fost găsită asupra sa o cantitate mică de droguri sintetice; prin urmare, a fost deschisă o altă procedură judiciară pentru aceste fapte, fără să se știe deocamdată ce are de spus eurodeputata de la partidul francez de extremă stânga LFI în această privință. Avocatul acesteia, contactat de BFMTV, nu a răspuns imediat.

Rima Hassan, o juristă franco-palestiniană în vârstă de 33 de ani, face obiectul unei anchete judiciare în Franța încă de la sfârșitul anului 2023 pentru incitare la terorism, după ce a făcut declarații considerate ca o manifestare de sprijin față de mișcarea islamistă Hamas, în urma atacului din 7 octombrie comis de aceasta.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Până și dușmanii politici ai lui Macron sunt scandalizați de insultele lui Trump la adresa cuplului prezidențial al Franței. Cum a reacționat Macron

Șeful NATO pleacă la Washington să vorbească cu Trump, după ce președintele a amenințat cu retragerea SUA din Alianță