Prima pagină » Știri externe » O țară din Europa a demarat cu vecina sa procedurile de reunificare

O țară din Europa a demarat cu vecina sa procedurile de reunificare

O țară din Europa a demarat cu vecina sa procedurile de reunificare
Liderii ciprioți grec și turc urmează să își reia luni în Elveția sub egida ONU negocierile în vederea unui acord asupra reunificării insulei mediteraneene, divizată de 42 de ani, comentează AFP.

Pentru prima dată, președintele cipriot, Nicos Anastasiades, și liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, vor aborda una din cele mai spinoase chestiuni ale dosarului: aranjamentele teritoriale.

Aceste discuții, care vor avea loc până la 11 noiembrie în apropierea Lacului Leman, sunt „un moment cheie” în negocierile de pace, demarate în mai 2015, potrivit emisarului ONU pentru Cipru, Espen Barth Eide.

Discuțiile sunt, de asemenea, considerate cele ale ultimei șanse, mai ales după eșecul unui plan de reunificare propus de ONU în 2004. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înainte de sfârșitul anului.

Țara este divizată din 1974 când armata turcă a invadat partea de nord a insulei ca reacție la o lovitură de stat ce viza alipirea Ciprului la Grecia, situație ce a îngrijiorat minoritatea turcofonă din insulă. Invazia a fost urmată de importante deplasări de populații, zeci de mii de persoane fiind obligate să își abandoneze bunurile de pe o zi pe alta, conform televiziunii publice.

De atunci, Republica Cipru, membră a UE din 2004, își exercită autoritatea numai asupra părții de sud, unde trăiesc ciprioții greci. Ciprioții turci trăiesc în nord, unde a fost autoproclamată Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută numai de Ankara.

Nicos Anastasiades a îndemnat săptămâna trecută cele două părți „să profite de această oportunitate, nu doar pentru a elimina sau reduce diferendele (…), dar și pentru a înregistra progrese în legătură cu teritoriul care să poată duce la o reglementare finală”.

La rândul său, Mustafa Akinci a subliniat necesitatea de a respecta termenul de la sfârșitul anului pentru a încheia un acord. „După 50 de ani, nu putem continua să discutăm încă 50 de ani. Toată lumea, inclusiv ONU, este conștientă de acest lucru”, a declarat el.

Analiștii sunt de părere că orice acord, care trebuie să ducă la o federație alcătuită din două entități — una cipriotă greacă, iar cealaltă cipriotă turcă—, se bazează pe principiul schimbului de teritorii în această insulă cu aproape un milion de locuitori, în mare majoritate ciprioți greci.

„Dacă în prezent se pot reuni în jurul hărților și să își împărtășească punctele de vedere, înseamnă că au fost depășite numeroase bariere psihologice”, este de părere Fiona Mullen, consultant internațional cu sediul în Cipru.

Cei doi lideri vor încerca să ajungă la o înțelegere asupra delimitării viitoarelor două entități, ce ar trebui să ducă mai ales la restituirea unor zone din nord ciprioților greci.

Chestiunea „teritoriului este în mod natural legată de cea a proprietăților și securității, pentru că aceasta afectează viața de zi cu zi a oamenilor care trăiesc în apropierea frontierei”, a declarat analistul cipriot turc Mete Hatay.

„Dacă rezolvă această problemă (a teritoriului), vom fi atunci pe drumul unor discuții multipartite asupra securității”, a adăugat Fiona Mullen.

În virtutea tratatelor internaționale, Turcia, Grecia și Marea Britanie, care dispune de baze militare pe insulă, sunt garanții securității insulei.

O delimitare a entităților va permite, de asemenea, examinarea proceselor de restituire, despăgubire sau schimb pentru proprietarii deposedați de bunurile lor — o chestiune spinoasă și potențial împovărătoare pentru viitorul stat.

Dacă reunificarea promite să fie costisitoare pe termen scurt, Fondul Monetar Internațional consideră că aceasta va avea consecințe economice extrem de pozitive pentru Cipru care, în pragul falimentului în 2013, a fost nevoit să recurgă la un plan internațional de salvare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Unde începe nordul în Regatul Unit?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!