Prima pagină » Știri externe » Președinția suedeză a UE anunță că un vot pentru Schengen va fi iniţiat numai după ce România şi Bulgaria ajung la un acord cu Austria şi Olanda

Președinția suedeză a UE anunță că un vot pentru Schengen va fi iniţiat numai după ce România şi Bulgaria ajung la un acord cu Austria şi Olanda

Președinția suedeză a UE anunță că un vot pentru Schengen va fi iniţiat numai după ce România şi Bulgaria ajung la un acord cu Austria şi Olanda
De ce nu pot fi separate România și Bulgaria la votul Schengen

Suedia, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, nu va iniția un vot pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen până când nu se va ajunge la un acord cu Austria şi Olanda, ţările care s-au opus în decembrie aderării lor la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson.

Ambasadorul Lars Danielsson a precizat că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii României şi Bulgariei în Schengen şi a spus că preşedinţia suedeză a Consiliului UE va avea consultări intense cu privire la modul în care se va proceda.

„Aceste consultări includ, desigur, cele două ţări în cauză, precum şi ţările care au indicat că au o problemă cu acest proces”, a precizat reprezentantul Suediei la UE, potrivit news.ro.

„De asemenea, observăm că unele dintre motivele pentru care nu a existat o decizie pozitivă în decembrie (legată de Schengen) nu sunt direct legate de problemele europene sau de cele care ţin de prerogativele preşedinţiei”, a adăugat el.

„Am început deja consultările bilaterale cu părţile implicate, dar nu pot spune acum când vor oferi aceste discuţii ocazia de a pune din nou problema pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar nu vedem niciun rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o şansă rezonabilă de a obţine aprobarea în Consiliu. Aşadar, vom încerca să facem acest lucru în timpul preşedinţiei suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Acest lucru nu depinde în primul rând de noi, ci de părţile implicate”, a subliniat ambadadorul Lars Danielsson.

Rumen Radev: ”O soluţie la problema Schengen până cel târziu în octombrie”

Preşedintele bulgar Rumen Radev, care în prima zi a anului a mers la Viena şi a avut o întâlnire cu şeful guvernului austriac, cancelarul Karl Nehammer, a declarat, potrivit presei din Bulgaria, că se poate aştepta o soluţie la problema Schengen până cel târziu în octombrie, mai transmite sursa citată.

În decembrie anul trecut, Austria şi Olanda au blocat admiterea Bulgariei şi României în Schengen. Ambele ţări s-au opus aderării Bulgariei, în timp ce în cazul României numai Austria a avut obiecţii. Pentru a se ajunge la un acord în această privinţă, este necesară unanimitatea ţărilor membre Schengen.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, președinția Consiliului UE este asigurată de Suedia. Urmează Spania – iulie-decembrie 2023, Belgia – ianuarie-iunie 2024 și Ungaria – iulie-decembrie 2024.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc