• Publicat:
  • Actualizat:
Internațional

România merge la SUMMITUL NATO pentru a afla răspunsul la marea întrebare a momentului: CE FACEM CU RUSIA? ANALIZĂ GÂNDUL

ANALIZĂ. Agenda summitului NATO care are loc în Țara Galilor, pe 4 și 5 septembrie, este dominată de găsirea unei modalități de adaptare a reacției Alianței la tipul de agresiune practicat de Rusia. Care sunt planurile pentru România.

Reuniunea Alianței Nord-Atlantice, care va avea loc în 4 și 5 septembrie în Țara Galilor, va pune pe masă mai multe subiecte, de la încheierea misiunii ISAF în Afganistan, la amenințările din Africa de Nord (imigrație, terorism), Irak și Siria (ISIS), până la accentuarea politicii ușilor deschise către parteneri precum Ucraina, Libia, Georgia, Moldova (care să aibă acces mult mai ușor la exercițiile și capabilitățile militare ale Alianței) și către potențialii candidați NATO (Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Georgia și Muntenegru) care trebuie ținuți aproape, fără însă a le oferi o perspectivă clară acestor state care sunt departe de a corespunde rigorilor NATO.

Cele mai importante subiecte de pe agenda din Țara Galilor se vor roti însă în jurul crizei provocate de Rusia în Ucraina și la modul în care NATO reacționează față de această realitate, despre care mulți oficiali ai Alianței recunosc că le este greu să ghicească către ce deznodământ se îndreaptă, pentru că raționamentele lui Vladimir Putin sunt caracterizate tocmai de lipsa lor de raționalitate.

Polonia și țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia) sunt cele mai vocale aliate care cer NATO și cu precădere SUA să își sporească prezența militară pe teritoriul lor, pentru a descuraja și contracara o eventuală agresiune rusească de tipul celei din Ucraina. Totuși, granzii Alianței, inclusiv SUA, sunt rezervați: nu vor exista baze și capabilități militare suplimentare, stabilite permanent pe flancul estic al NATO, pentru că asta ar stârni și mai tare Rusia, ci în schimb se va merge pe aceeași filosofie a rotației de trupe, prin exerciții și antrenamente comune, care însă va fi intensificată și va deveni regulă permanentă la NATO. Locul României în tot acest scenariu este unul foarte important și va privi în primul rând descurajarea Rusiei la Marea Neagră, accentul picând deci pe capabilitățile navale și aeriene și abia apoi pe cele terestre. România va avea o mare responsabilitate pentru a împiedica, cu sprijinul întregii Alianțe, ca Marea Neagră să nu devină un loc în care Moscova face ce vrea.

Trei sunt subiectele fierbinți la Summitul NATO: măsurile de reasigurare, planul de acțiune (Readiness Action Plan) și banii pentru apărare. Totul stă însă sub semnul unui dicton foarte valabil la NATO pentru modul în care funcționează Alianța, și anume definiția ironică dată consensului: este acel moment când toată lumea este în mod egal nemulțumită.

Măsurile de reasigurare. Nu vor exista capabilități și baze suplimentare în Est, ci doar intensificarea celor deja existente

Un subiect este extinderea în 2015 și instituționalizarea măsurilor de reasigurare luate deja de aliați în Europa Centrală și de Est ca replică la agresiunea Rusiei în Ucraina. Menirea acestor măsuri este să descurajeze Rusia să încerce aceeași mișcare în vreun stat membru NATO (este vorba despre exercițiile și antrenamentele comune, precum și de capabilitățile militare care, după criza din Crimeea, din primăvară, au fost poziționate intens în Polonia, țările baltice, România și Bulgaria – avioane în țările baltice, nave de război în Marea Neagră, 4 batalioane de militari americani, etc.).

Tancuri românești la exercițiul Combined Resolve II CALFEX, iunie 2014. Foto: SHAPE NATO

„SUA vor să extindă măsurile de reasigurare în 2015 și să aibă un Plan de Acțiune pe termen mediu și lung. Vrem să îmbunătățim infrastructura bazelor militare existente în așa-numitele țări din prima linie – balticele, Polonia, România, Bulgaria, pentru a putea să avem exerciții și antrenamente comune mult mai accesibile. De asemenea, vrem să prepoziționăm unele capabilități și echipamente acolo, pentru o prezență NATO mai puternică în regiune. Noi (SUA) suntem angajați bilateral, însă ar fi o reasigurare și mai puternică dacă ar veni din partea NATO ca întreg și de aceea lucrăm la Planul de Acțiune”, a declarat pentru gândul un oficial al Guvernului SUA.

Imediat după criza din Crimeea, din primăvară, NATO a implementat un set de măsuri de reasigurare care au vizat statele aliate învecinate sau apropiate de Rusia – balticele, Polonia, România și Bulgaria. A fost vorba despre forțe de infanterie, navale și aeriene trimise în aceste locații, atât de SUA cât și de către alți aliați (Canada, Germania spre exemplu) care s-au angajat, printr-un sistem de rotație, în exerciții și antrenamente comune cu armatele acestor țări de flanc (în Marea Neagră s-a aflat permanent cel puțin o navă de război americană, una intra și alta ieșea, aeronavele  de luptă canadiene au venit pentru exerciții de luptă în România, acum cele britanice se află în Bulgaria, deci niciodată un anumit contingent nu staționează prea mult în același loc, pentru a nu da impresia de permanență).

Acum, Polonia și țările baltice în special susțin vehement în cadrul NATO că este nevoie de o prezență și mai mare pe teritoriile lor de trupe și capabilități militare NATO. Totuși, marile puteri NATO sunt sceptice. Americanii și alte puteri europene vor să realizeze acest lucru prin intensificarea măsurilor deja existente și prin implementarea unui Plan de Acțiune, care nu implică noi baze militare în Estul Europei, ci doar îmbunătățirea forței de reacție și dovedirea în fața Rusiei că forța militară și voința politică există, în cazul unei agresiuni. De altfel, filosofia americană pe acest subiect a fost expusă foarte nuanțat de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apărării SUA în Europa și consilier al Misiunii SUA la NATO, și se bazează pe descurajare, nu pe principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Bell a explicat, într-o întâlnire la care gândul a luat parte, că nu dimensiunea acestor forțe de reasigurare contează, ci faptul că Rusia știe că dacă intră într-un stat membru NATO și în conflict cu aceste trupe, declanșează o confruntare cu întreg NATO. „Este adversarul atât de nesăbuit, încât să se ciocnească cu o forță militară a NATO?„, s-a întrebat Bell, dând de înțeles că aliații se bazează totuși pe o brumă de rațiune în birourile de la Kremlin.

Totuși, părerile în Alianță sunt împărțite: în timp ce est-europenii, balticele și polonezii, pățiți de atâtea ori cu rușii, nu se mai bazează pe acțiuni raționale de la Moscova, în lumina evoluțiilor din ultimii ani (Georgia, Crimeea, estul Ucrainei), americanii consideră că un scenariu de tipul „tancuri rusești în Polonia” nu se va întâmpla.

O altă dezbatere aprinsă în Alianță, pe această temă, este cine plătește pentru toate aceste mișcări de capabilități către Est. Așa numita „centură a uleiului de măsline”, formată din Italia, Portugalia, Spania sau Grecia, nu are absolut niciun interes să bage bani în așa ceva, pentru că pentru aceste state amenințarea Rusiei este un lucru intangibil, incert și care nu le privește direct. Pentru ele, amenințările de securitate nu vin dinspre Rusia, ci dinspre Africa de Nord și constau în terorism, trafic de armament și de droguri, imigrație ilegală masivă. Invers, țările din Centru și Est, inclusiv România, nu pun bază pe ajutorul militar al acestor țări, în cazul unei agresiuni a Rusiei. Ele vor să știe dacă SUA sunt cu ei sau nu și asta este tot ce contează.

De aceea este posibil ca, în cazul cel mai probabil în care nu se va ajunge la un consens la acest summit, în ce privește sporirea și permanentizarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic, lucrurile să se rezolve pe baza unor tratate bilaterale cu SUA sau cu alte puteri aliate.

Unde stă România la masa planurilor NATO: se vorbește despre o mare responsabilitate

Chiar dacă se numără printre țările situate pe flancul estic al NATO, în proximitatea Rusiei, România nu este la fel de vocală ca Polonia sau țările baltice în a cere NATO și SUA să trimită trupe și capabilități, cu orice preț, pe teritoriul ei. Este poate și o urmare a faptului că România are un tratat bilateral solid cu SUA, ceea ce este implicit o legătură extrem de puternică cu centrul de putere al NATO. În teren, asta se măsoară prin amplasarea interceptoarelor antirachetă la Deveselu și prin transformarea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu în punct nodal de tranzit al forțelor americane și ale ISAF din Afganistan. Doar prin aceste două capabilități militare, România are asigurată o forță de descurajare importantă în fața Rusiei.

Nave militare românești, la exerciții de Ziua Marinei. Foto: Cristi Cimpoeș // Mediafax

Faptul că nu este atât de vocală ca alte țări în această problemă nu înseamnă însă că România este lăsată în plan secund, când vine vorba despre măsurile de reasigurare față de Rusia. Cel mai important atu al României în cadrul NATO este poziționarea sa geografică. Din punct de vedere tactic și geostrategic, România ocupă un loc extrem de important la Marea Neagră, iar eforturile NATO se vor concentra aici în special pe exerciții și antrenamente comune cu forțele navale, dar și cu cele aeriene și terestre. Accentul va fi însă pus în special pe capabilitățile navale, pentru că Alianța vrea să se asigure că Marea Neagră nu intră sub influența totală a Rusiei, care acum are o poziție foarte puternică la Sevastopol, în Crimeea.

În Alianță, se vorbește despre o mare responsabilitate care va sta pe umerii forțelor armate ale României și despre un viitor foarte plin pentru acestea, în ce privește eforturile de descurajare a Rusiei la Marea Neagră. Totodată, România este privită cu ochi buni pentru că încearcă să își aducă contribuția, așa cum poate, la întărirea capabilităților de apărare comune ale NATO – iar faptul că a fost semnat în sfârșit contractul de achiziție a avioanelor F-16 din Portugalia este un mare plus, ca și contribuția României în sistemele de supraveghere ale NATO – AWACS și AGS. Creșterea bugetului României pentru Apărare în 2014 a fost de asemenea un semnal apreciat în cadrul NATO.

Planul de Acțiune și războiul hibrid practicat de Rusia

Al doilea subiect fierbinte de pe agenda summitului NATO este punerea la punct, deocamdată la nivel politic, a unui Plan de Acțiune (Readiness Action Plan) care să îmbunătățească capacitatea de reacție a NATO în cazul unei agresiuni de tip Rusia-Ucraina, considerată un tip de război hibrid, în care armele convenționale nu mai sunt singurele instrumente folosite, ci la ele se adaugă presiunile economice, propaganda prin presă sau pe internet, atacurile cibernetice sau folosirea de terți pentru a menține un conflict aprins – „oamenii în verde” care s-au transformat peste noapte în separatiști proruși din estul Ucrainei, deși ei trecuseră granița din Rusia și erau înarmați până în dinți cu armament rusesc. În fața acestei noi provocări conturate de Rusia, oficiali ai NATO recunosc că Alianța nu este destul de pregătită, că reacționează cu întârziere, iar asta în primul rând pentru că toate deciziile se iau la nivel politic, prin consensul celor 28 de membri.

„Reacția NATO la războiul hibrid, de tipul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, nu ține de partea militară a Alianței, ci de partea politică. Nu este nevoie de noi tipuri de armată sau de noi feluri de antrenamente, e nevoie doar de o decizie politică„, a explicat pentru gândul un oficial militar NATO.

Foto: AFP

Deși există voci care pun acest lucru în discuție, Alianța nu va lua în calcul la acest summit o rescriere a Tratatului NATO, în special a Articolului 5, considerând că nu este nevoie de așa ceva. În schimb, se va schimba modul în care Tratatul NATO este interpretat în conceptul strategic al Alianței, existând oficiali care recunosc că cel mai mare minus este acela că nu există o prioritizare între apărarea colectivă, managementul crizelor de tip Afganistan, Libia, Balcani sau Ucraina, și securitatea prin cooperare instituțională, cu organisme ca UE, ONU, OSCE și altele.

Această schimbare de perspectivă o constituie Planul de Acțiune, pe care liderii NATO speră să îl adopte în Țara Galilor. „Nu este o furtună, este o schimbare climatică” este o formulă valabilă la NATO, despre haosul creat de Rusia în Europa, iar acest lucru înseamnă că întreaga arhitectură de securitate a Europei trebuie să se schimbe, pentru că lumea și-a dat seama că, în cazul unei agresiuni de tip rusesc, nu mai este timp pentru măsuri de reasigurare și alți pași preliminari. Lucrurile se întâmplă rapid și nu pot fi contracarate decât în timp real, iar Rusia a arătat că a făcut ce a vrut cu Crimeea și, mai mult sau mai puțin, cu estul Ucrainei, sancțiunile europene și americane venind abia ulterior.

„Mai întâi, trebuie să consolidăm pașii pe care deja i-am făcut pentru a asigura securitatea aliaților NATO, spre a le face sustenabile pe termen lung. În al doilea rând, avem nevoie de prezența forțelor NATO în Europa de Est atât timp cât este necesar; de strângerea și împărtășirea mai bună de informații; de panuri mai bune de apărare; și de un program extins de antrenament cu mai multe exerciții, de mai multe tipuri, în mai multe locuri, mai des. În al treilea rând, trebuie să îmbunătățim elementele capabilităților noastre de reacție rapidă, Forța NATO de Reacție, ca să le facem capabile să fie trimise și mai rapid și să fie trimise la primul semn că se întâmplă ceva, înainte să erupă un conflict. Viteza este esențială pentru a descuraja amenințări bruște la granițele NATO. De asemenea trebuie să prepoziționăm echipamente și provizii, pentru ca trupele să poată fi transportate ușor, dar să lovească puternic, dacă este nevoie„, au făcut cel mai bun rezumat al preocupărilor NATO în acest sens secretarul general Hans Fogh Rasmussen și comandantul trupelor aliate din Europa, generalul Philip Breedlove, într-un editorial semnat în comun în Wall Street Journal și intitulat „Un NATO pentru o lume periculoasă”.

Banii vorbesc. SUA s-au săturat să investească în securitatea Europei mai mult decât europenii

Al treilea subiect fierbinte din Țara Galilor vine în susținerea celorlalte două și se referă la bani. Americanii sunt extrem de deranjați de faptul că europenii nu își dublează vorbele prin fapte și nu pun banul pe masă, așa cum o fac SUA. „Am ajuns să ne pese nouă mai mult de securitatea Europei decât le pasă europenilor” sau „Vom fi mereu acolo pentru voi în ce privește Articolul 5, dar nu vrem ca securitatea Europei să însemne mai mult pentru noi decât înseamnă pentru voi” sunt formule care apar des pe buzele oficialilor americani, atât la Washington, cât și la Bruxelles. Motivul este că Alianța funcționează, ca dintotdeauna de altfel, ca una cu două viteze – SUA și câteva puteri europene trag tare, restul mai încet sau deloc, iar acest lucru a ajuns să fie aproape de netolerat pentru Washington.

De aceea, la acest summit se va încerca obținerea unui consens sau măcar a unui acord între o parte din membre, ca 2% din PIB pentru bugetul Apărării naționale și 20% din acest buget pentru achizițiile de capabilități militare să devină o țintă asumată într-un anumit cadru temporal – 10 ani de exemplu. Șansele ca NATO să adopte un document în acest sens, prin consens la nivelul întregii Alianțe, sunt sub semnul întrebării, însă presiunea SUA va fi foarte puternică pe acest subiect. Pe de altă parte, există critici care susțin că această țintă de 2% este scoasă din burtă și că fixarea unor astfel de ținte nu este inteligentă, pentru că nu se va ajunge niciodată la un acord între toate cele 28 de membre.

O altă dezbatere aprinsă în legătură cu poziționarea față de Rusia și chestiunea financiară este cea privitoare la statele NATO care au relații comerciale puternice cu Rusia și au astfel o problemă în a lua o poziție anti-rusească. Unele pun problema în termenii unor compensații pe care ar fi îndreptățiți să le primească în schimbul adoptării unei astfel de poziții, lucru dezavuat de aliați precum americanii sau britanicii.


QUIZ:

1. Când a fost fondată NATO?

2. Câte țări membre are NATO?

3. Cine sunt liderii NATO?

4. Unde este sediul NATO?

5. Când a aderat România la NATO?

Inchide