Prima pagină » Știri externe » Rusia a început campania de vaccinare cu Sputnik V. Doar un rus din zece este dispus, în această etapă, să se vaccineze

Rusia a început campania de vaccinare cu Sputnik V. Doar un rus din zece este dispus, în această etapă, să se vaccineze

Rusia a început campania de vaccinare cu Sputnik V. Doar un rus din zece este dispus, în această etapă, să se vaccineze

Rusia a început  campania de vaccinare cu Sputnik V. Potrivit BBC News, mii de oameni s-au înregistrat deja pentru a se vaccina în acest weekend, însă încă nu este clar câte doze poate produce Rusia în această etapă. Cifra cel mai des vehiculată este de două milioane de doze până la sfârșitul anului, extrem de puțin comparativ cu nevoile Rusiei.

Campania de vaccinare a început la Moscova

Primarul Moscovei Sergei Sobianin, care a anunțat demararea campaniei la începutul acestei săptămâni, a precizat că prioritate au oamenii care lucrează în învățământ și în sistemul medical, dar și lucrătorii sociali.

“Lucraţi într-o instituţie de învăţământ şi aveţi prioritate maximă pentru vaccinul anti-COVID-19, gratuit”, se putea citi într-un sms primit sâmbătă dimineaţa de către un moscovit, profesor la şcoala primară.

Se administrează gratuit și pe baza de voluntariat. Vaccinul nu a trecut însă prin toate etapele obligatorii de testare clinică.

Rușii sunt într-o oarecare măsură circumspecţi și nu îşi explică graba cu care autoritățile au trecut atât de repede la vaccinarea în masă.

Potrivit ultimelor sondaje, doar un rus din zece este dispus, în această etapă, să îşi facă vaccinul.

Rusia a dezvoltat propriul vaccin, Sputnik V, care a fost înregistrat în luna august, rușii susținând că acesta are o eficacitate de 95% și nu prezintă efecte secundare.

Rusia a dezvoltat două vaccinuri anti-COVID-19, Sputnik V, susţinut de Fondul Rus pentru Investiţii Directe, şi un altul dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, studiile clinice finale pentru ambele urmând încă să fie finalizate.

Moscova, epicentrul focarului de COVID-19 din Rusia, a înregistrat 7.993 de cazuri noi peste noapte, în creştere de la 6.868 în ziua precedentă şi cu mult peste cele circa 700 de cazuri zilnice de la începutul lui septembrie.

Rusia a raportat sâmbătă un nou record de infectări zilnice – 28.782 – , împingând totalul cazurilor la nivel naţional la 2.431.731, al patrulea cel mai mare din lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”