Prima pagină » Știri externe » Statele Unite îndeamnă IRANUL și ISRAELUL să evite războiul /„Există riscul ca situația să scape de sub control”

Statele Unite îndeamnă IRANUL și ISRAELUL să evite războiul /„Există riscul ca situația să scape de sub control”

Administrația de la Washington a reiterat, luni seară, apelurile adresate Iranului și Israelului în sensul evitării unui război, avertizând că eventuala ripostă iraniană la atacul israelian asupra Teheranului riscă să genereze un conflict care poate scăpa de sub control.

„Secretarul de Stat Antony Blinken a vorbit astăzi cu premierul Qatarului, Mohammed Al Thani, și cu ministrul egiptean de Externe, Badr Abdelatty, despre tensiunile din Orientul Mijlociu, acestea fiind cele mai noi eforturi diplomatice din ultimele zile cu omologii din regiune și din întreaga lume, inclusiv conversațiile de ieri cu miniștrii de Externe din Grupul G7 și cu premierul Irakului, Mohammed Al Sudani”, a declarat luni seară, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

„Secretarul de Stat american a transmis un mesaj foarte important: suntem într-un moment critic pentru regiune și este important ca toate părțile să ia măsuri în următoarele zile, să se abțină de la escaladarea crizei și să calmeze tensiunile. Escaladarea conflictului nu este în interesul nimănui. Nu este în interesul niciunei țări, nu este în interesul regiunii și, în niciun caz, nu este în interesul milioanelor de civili care vor să trăiască fără a fi expuși violențelor și conflictelor. Nu este util pentru nimeni din regiune ca Iranul să ia în considerare acțiuni de ripostă, întrucât există riscul ca situația să scape de sub control”, a precizat Matthew Miller.

Administrația Joe Biden cere Israelului să accepte un acord cu grupul islamist palestinian Hamas, pentru a evita un conflict regional de amploare.

”Secretarul de Stat american a transmis clar și că Statele Unite continuă să considere că un armistițiu în Gaza este un pas crucial în sensul reducerii tensiunilor. Sigur că și prin eliberarea ostaticilor și atenuarea suferințelor palestinienilor din Gaza. Niciuna dintre părți nu trebuie să tergiverseze acceptarea acordului. Discuțiile nu stagnează, noi avem un acord asupra cadrului, iar acel acord încă este valabil, nimic din ce s-a întâmplat în ultima săptămână nu a erodat acordul fundamental asupra cadrului armistițiului. Dar sigur că sunt anumite zone în care trebuie să gestionăm divergențele”, a insistat Matthew Miller.

Explozii la o bază americană din Irak

Mai multe explozii au avut loc luni seară la Baza militară americană Ain al-Assad, situată în provincia Al-Anbar, în vestul Irakului, afirmă surse citate de agenția de presă Reuters.

Conform surselor citate, exploziile sunt rezultatul unor atacuri cu rachete și drone efectuate de grupuri islamiste pro-iraniene. Cel puțin cinci militari americani au fost răniți în atac.

Iranul intenționează să atace Israelul

Iranul intenționează să lanseze un atac asupra Israelului ca ripostă la bombardamentul israelian asupra Teheranului, a anunțat ministrul israelian de Externe, Israel Katz.

”Iranul ne-a informat că intenționează să atace Israelul. Comunitatea internațională ar trebui să aplice un preț mare Iranului pentru orice agresiune”, a afirmat Israel Katz, ministrul israelian de Externe.

Teheranul a transmis avertismentul prin intermediul ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, care a avut luni o discuție cu omologul său iranian, Ali Bagheri.

În cadrul eforturilor diplomatice, președintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit luni cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

”Liderii au discutat despre eforturile în sensul reducerii tensiunilor regionale, inclusiv printr-un armistițiu imediat în Fâșia Gaza și printr-un acord de eliberare a ostaticilor. Președintele SUA i-a mulțumit Majestății Sale pentru prietenie și a afirmat sprijinul ferm al SUA pentru Iordania, în calitatea de partener și aliat în promovarea păcii regionale și a securității”, a anunțat Casa Albă.

Administrația de la Teheran a anunțat, luni, că nu vrea lansarea unui război regional, dar a subliniat că este necesar să acționeze pentru a riposta la atacul israelian soldat cu moartea lui Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al mișcării islamiste Hamas.

Foto: Profimedia

Citește și:

Vânzările de mașini ELECTRICE din Germania intră în declin. LIPSA subvențiilor taie apetitul clienților

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”