Prima pagină » Știri externe » SUA au lansat noi bombardamente asupra Iranului. Zeci de ținte lovite lângă Ormuz. Blocada navală asupra porturilor iraniene, reactivată

SUA au lansat noi bombardamente asupra Iranului. Zeci de ținte lovite lângă Ormuz. Blocada navală asupra porturilor iraniene, reactivată

SUA atacă Iranul - Foto: X/@CENTCOM

Armata americană a desfășurat o nouă operațiune militară împotriva Iranului, vizând zeci de obiective strategice din apropierea Strâmtorii Ormuz. În paralel, Washingtonul a reactivat blocada navală asupra porturilor iraniene.

Statele Unite au intensificat presiunea militară asupra Iranului, după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat lansarea unei noi serii de atacuri asupra unor obiective militare iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz și din zonele de coastă ale țării.

Sursa video – X/@RealBababanaras

Operațiunea vine în aceeași zi în care armata americană a reactivat blocada navală asupra navelor care tranzitează către și dinspre porturile iraniene, măsură menită, potrivit Washingtonului, să limiteze capacitatea Teheranului de a amenința traficul maritim internațional.

CENTCOM: Zeci de obiective militare iraniene au fost lovite

Potrivit unui comunicat publicat pe X de Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM), atacurile au început la ora 15:00, ora Washingtonului (19:00 GMT), și au durat aproximativ șapte ore.

„Armata SUA a finalizat o nouă rundă de atacuri împotriva Iranului la ora 22:00 ET, pe 14 iulie, lovind zeci de ținte militare din apropierea Strâmtorii Hormuz și din zonele de coastă iraniene”, a transmis Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

Sursa video – X/@CENTCOM

Potrivit armatei americane, în operațiune au fost implicate avioane de vânătoare, drone și nave militare, care au folosit muniție de precizie împotriva bazelor iraniene de rachete și drone, a infrastructurii navale și a sistemelor de apărare de coastă.

„Avioane de vânătoare, drone și nave militare americane au lansat muniție de precizie împotriva bazelor iraniene de rachete și drone, a capacităților navale și a sistemelor de apărare de coastă în cadrul acestei serii de atacuri care a durat șapte ore, cu scopul de a reduce și mai mult capacitatea Iranului de a amenința transportul maritim comercial și echipajele civile”, a precizat armata americană.

Blocada navală asupra porturilor iraniene a fost reactivată

În paralel cu ofensiva aeriană, Statele Unite au reluat blocada navală asupra navelor comerciale care se îndreaptă către sau pleacă din porturile și zonele de coastă ale Iranului.

Potrivit CENTCOM, blocada a intrat oficial în vigoare la ora 16:00 ET și face parte din strategia americană de limitare a capacităților militare iraniene în zona Golfului Persic și a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul mondial cu petrol.

„Atacurile au avut loc în aceeași zi în care forțele americane au reluat blocada navală împotriva navelor care tranzitează spre sau dinspre porturile și zonele de coastă iraniene. Blocada a intrat în vigoare astăzi, la ora 16:00 ET. Forțele americane rămân vigilente, letale și pregătite să execute operațiuni sub comanda Comandantului Suprem”, a transmis Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide conflictul dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: miliarde de lei pentru salariile din Justiție
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Doi turiști, evacuați cu elicopterul din Munții Tatra după ce un chatbot i-a dus pe un traseu greșit