Prima pagină » Știri externe » UE interzice marca „TurkAegean” la cererea Greciei. Atena ARGUMENTEAZĂ că aceasta reflectă ambiţii geopolitice

UE interzice marca „TurkAegean” la cererea Greciei. Atena ARGUMENTEAZĂ că aceasta reflectă ambiţii geopolitice

UE interzice marca „TurkAegean” la cererea Greciei. Atena ARGUMENTEAZĂ că aceasta reflectă ambiţii geopolitice

Uniunea Europeană a interzis marca „TurkAegean” pentru campaniile turistice turceşti, la cererea Greciei. Atena a intentat un proces împotriva utilizării sloganului, pe motiv că că marca „TurkAegean” reflectă ambiţii geopolitice.

Disputa vine în contextul în care suveranitatea teritorială în Marea Egee a fost o problemă controversată între Grecia şi Turcia, ale căror economii se bazează foarte mult pe turism, relatează Politico.

Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al UE (EUIPO) a anulat marca ce fusese înregistrată de Organizaţia Turistică Turcă pentru a fi utilizată în cadrul UE, potrivit unei hotărâri anunţate de presa elenă.

Deşi ambele state sunt aliate în cadrul NATO, Atena şi Ankara sunt în dezacord de zeci de ani cu privire la o serie de subiecte, cum ar fi Ciprul, frontierele maritime şi revendicările asupra platoului continental.

Suveranitatea teritorială în Marea Egee a fost o problemă controversată între cele două ţări vecine, ale căror economii de vară se bazează foarte mult pe turism.

Marca „TurkAegean”, înregistrată iniţial de Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al UE în decembrie 2021, a declanşat o reacţie de respingere din partea politicienilor eleni de top în vara următoare, după ce Turcia a lansat campania turistică „Coasta fericirii turceşti”.

Grecia a intentat un proces împotriva utilizării sloganului, susţinând că marca „TurkAegean” reflectă ambiţii geopolitice.

„Ne afirmăm drepturile cu toată forţa şi prin toate mijloacele legale”, a comentat vineri seara ministrul elen al dezvoltării, Takis Theodorikakos.

Autorităţile turce au acum la dispoziţie două luni pentru a contesta decizia EUIPO şi patru luni pentru a prezenta în scris motivele contestaţiei.

Între timp, Comisia de judecată şi apel în materie de mărci comerciale a Oficiului Statelor Unite pentru brevete şi mărci comerciale (USPTO) a solicitat Turciei clarificări suplimentare cu privire la alegerea termenului „TurkAegean”, potrivit ziarului grec Kathimerini. Turcia ar fi primit un termen de 20 de zile pentru a furniza agenţiei americane clarificările solicitate.

Experţii anticipează că soluţionarea acestui caz ar putea dura încă 2-3 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității