Prima pagină » Știri externe » Un judecător a suspendat legea privind avortul emisă în statul Mississippi

Un judecător a suspendat legea privind avortul emisă în statul Mississippi

Un judecător a suspendat legea privind avortul emisă în statul Mississippi
Judecătorul Carlton Reeves a suspendat vineri aplicarea legii care interzice avortul în cazul sarcinilor de peste șase săptămâni, care ar fi urmat să intre în vigoare pe 1 iulie, potrivit The Guardian.

Astfel, judecătorul american a dat dreptate Centrului pentru Drepturi Reproductive, care a contestat în instanță această lege.

Actul normativ a fost promulgat de guvernatorul statului pe 21 martie. Judecătorul care a luat această decizie este același care a decis anul trecut suspendarea unei prevederi legislative conform căreia avortul urma să fie interzis în cazul sarcinilor care depășesc 15 săptămâni. De altfel, decizia de vineri a magistratului se bazează pe cea anterioară. „Nu este destul de clar că șase săptămâni sunt mai puține ca 15?”, a declarat acesta, adăugând că noua lege „sfidează această instanță”.

Legi care limitează dreptul la avort au fost introduse în acest an în 16 dintre cele 50 de state americane. Patru dintre aceste legi interzic avortul din momentul în care pot fi detectate bătăile inimii la embrion.

Georgia, Kentucky, Mississippi și Ohio au interzis în acest an avortul din momentul în care medicul poate detecta bătaia de inimă într-un embrion. Cei care se opun acestei formule susțin că activitatea cardiacă a unui embrion poate fi detectată chiar și la șase săptămâni de sarcină, chiar înainte ca o femeie să își dea seama că este însărcinată.

Organizația Medici pentru Sănătatea Reproducerii (Physicians for Reproductive Health) au arătat că o interzicere totală a avorturilor ar putea să aibă efecte dezastruoase pentru sistemul de sănătate.

„Medicii nu vor mai fi dispuși să îi ajute pe pacienții care au nevoie, chiar și atunci când sarcina afectează sănătatea pacientului sau îi pune în pericol viața, de frica de a nu intrea sub incidența legii”, a declarat Yashica Robinson, membră a consiliului de conducere al organizației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele