50 de ani la Nintendo. A murit Hiroshi Yamauchi, omul care a revoluționat industria jocurilor video

Publicat: 19 09. 2013, 19:57
Actualizat: 12 01. 2020, 09:43

Hiroshi Yamauchi, omul care a condus dezvoltatorul de jocuri și console video Nintendo timp de peste 50 de ani, a murit la vârsta de 85 de ani.

Cauza decesului o reprezintă pneumonia. Yamauchi a încetat din viață la un spital din Japonia.

El a fost președintele Nintendo între 1949 și 2002. Compania a anunțat că înmormântarea va avea loc duminică.

Nintendo a fost fondată în 1889 și inițial producea cărți de joc realizate manual. Până în 1963 compania a intrat pe nișe precum taximetria și hotelurile. După această perioadă s-a concentrat pe jocurile video. Până la jumătatea acestui an, Nintendo a vândut aproape 656 milioane de console și alte dispozitive pentru jocurile video și 4,12 miliarde de jocuri.