Apple o va angaja pe Angela Ahrendts, directorul executiv al Burberry, pentru a conduce rețeaua sa de magazine

Publicat: 15 10. 2013, 11:44
Actualizat: 12 01. 2020, 13:58

Apple a anunțat că o va angaja pe Angela Ahrendts, actualul director executiv al Burberry, pentru a conduce rețeaua sa de magazine, online și de retail.

Ahrendts se va alătura Apple în primăvara următoare și va avea și funcția de vicepreședinte executiv senior. Ea lucrează de foarte mulți ani în industria modei.

Angela Ahrendts a devenit președinte al Donna Karan International la vârsta de doar 29 de ani, în 1989. În 1998, a fost aleasă membră a consiliului director al Liz Claiborne (acum Fifth & Pacific). Din 2006, Ahrendts este director executiv al Burberry.

Angela Ahrendts este al doilea executiv din lumea modei pe care Tim Cook, directorul executiv al Apple, îl aduce în companie. În iulie 2013, l-a angajat pe Paul Deneve, fostul director executiv și președinte al Yves-Saint Laurent, ca director pentru proiecte speciale.