Cât de mare este reducerea reală în cazul cumpărăturilor online

Publicat: 10 11. 2014, 10:58

„Studiul «Price Index» realizat de Millward Brown România în luna octombrie a analizat efectul campaniilor promoționale din mediul online asupra prețurilor principalelor categorii de produse. Rezultatele arată că produsele din magazinele online pot avea prețuri cu 5% până la 43% mai mici față de prețurile din magazinele clasice”, arată Millward Brown România.

Astfel, potrivit sursei citate parfumurile sunt cu până la 43% mai ieftine în mediul online, urmate de cărți – 27%, cuptoare cu microunde – 18%, tablete -16%, laptop-uri – 15%, telefoane –
14%, espressoare – 13%, mașini de spălat – 10%, aspiratoare – 6%, televizoare – 5%, scutece – 5%, frigidere – 4%, aparate foto – 3% și hrană pentru animale – 1%.

Discount-ul mediu de 18% aplicat cuptoarelor cu microunde a impus această categorie printre cele mai avantajoase pentru cumpărători. În cazul electrocasnicelor mari, mediul online oferă o gama variată de modele dar și prețuri în medie cu 4-5% mai mici decât în magazinele offline de specialitate, ceea ce, cumulat cu facilitățile de livrare, reprezintă o economie importantă de timp și de bani, menționează studiul.

„Varietatea de modele din categoria electronice și electrocasnice, prețurile mai mici în cele mai multe cazuri, dar și facilitățile de transport sunt elemente ce atrag tot mai mulți cumpărători în mediul online. Mediul dinamic al magazinelor online, unde putem vorbi deja de jucători puternici și cu tradiție, poate aduce economii în buzunarele cumpărătorilor din mediul online”, explică Daniela Lazăr – director general al Millward Brown Romania.

Studiul realizat în prima parte a lunii octombrie a luat în calcul 15 categorii și 150 de produse. Pentru fiecare categorie au fost analizate câte 10 produse alese aleator din 27 de magazine online și offline, magazinele fiind selectate după relevanța lor în categorie. Indicele de preț a luat în calcul prețul de vânzare la un moment dat, care include – acolo unde a fost cazul – promoțiile din acel moment, fiind comparate doar produse care au caracteristici tehnice identice, precizează firma de cercetare de marketing.

Dintre magazinele online, eMag are cel mai scăzut indice de preț la televizoare, cuptoare cu microunde, espressoare, frigidere și mașini de spălat, pcgarage.ro la laptopuri, cel.ro la tablete, maxipet.ro la hrană pentru animalele de companie, Carrefour la aspiratoare, domo.ro la aparate foto, elefant.ro la cărți și electrofun.ro la telefoane.