Chinezii se bat pe titlul de cel mai subțire smartphone din lume. Cine atacă trofeul deținut de Ascend P6. VIDEO

Publicat: 26 06. 2013, 18:11
Actualizat: 12 01. 2020, 18:36

La o săptămână după ce Huawei a prezentat modelul Ascend P6, care, cu o grosime de 6,18 mm este cel mai subțire smartphone din lume, o altă companie chineză a anunțat un terminal și mai subțire, cu o grosime de doar 5,6 mm. Este vorba de modelul Umeox X5.

X5 va debuta în Europa în vara acestui an, prima dată în Franța. Terminalul dispune de un ecran cu diagonala de 5,3 inci/13,46 cm, rezoluție HD Ready (720p), procesor dual-core, cameră principală de 8 megapixeli (plus frontală, pentru apeluri video, de 3 megapixeli) și rulează Android 4.2.2 „Jelly Bean”.

Prin comparație, Ascend P6 dispune de une cran LCD HD cu diagonală de 4,7 inci/11,93 cm, rezoluție 720 x 1280 pixeli, rulează Android 4.2.2 „Jelly Bean”, are procesor quad-core de 1,5 GHz, 2 GB memorie RAM, cameră principală de 8 megapixeli (înregistrează video Full HD), plus frontală de 5 megapixeli.

Huawei Ascend P6