Facebook, dată în judecată pentru 1 miliard de dolari. Acuzații fără precedent pentru compania lui Zuckerberg

Publicat: 12 07. 2016, 16:20

Patru americani au fost uciși și unul a fost rănit în atentatele comise recent în Israel, iar rudele acestora cer daune de 1 miliard de dolari companiei lui Mark Zuckerberg, pentru că ar fi facilitat comunicarea teroriștilor pe rețeaua de socializare și le-ar fi permis acestora să instige la violență.

”Hamas a folosit Facebook pe post de unealtă pentru răspândirea terorismului”, spune avocatul acuzării.

Cazul se va judeca în SUA, de către același tribunal care, în februarie 2015, a decis acordarea de despăgubiri de 218,5 milioane de dolari familiilor unor americani uciși în mai multe atentate din 2005.

Reprezentanții Facebook au declarat, într-un comunicat de presă, că nu vor să discute despre proceduri legale cu presa.

Hamas este o organizație paramilitară palestiniană islamistă. Scopul său declarat este cucerirea Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza, aflate în prezent în cadrul statului Israel. Uniunea Europeană, Canada, Statele Unite și Israel consideră Hamas un grup terorist.

Telegraph scrie că, dacă Facebook va fi găsită vinovată, acest caz ar putea reprezenta un precedent, deoarece rețeaua de socializare ar putea fi obligată să monitorizeze și să cenzureze miliardele de postări publicate zilnic.