Fiecare utilizator va putea avea DOUĂ profiluri pe Facebook. Care este marea DIFERENȚĂ între cele două

Publicat: 10 12. 2015, 13:27

Noul serviciu este aproape identic cu actuala rețea, incluzând o funcție de vizualizare a știrilor, butoane like și serviciu chat.

„Aș spune că 95% din ceea ce am dezvoltat pentru Facebook va exista și în Facebook at Work”, a declarat Julien Codorniou, director pentru parteneriate pe platforma globală la Facebook.

Totuși, utilizatorii Facebook at Work vor avea profile speciale, distincte de profilele de pe Facebook.

Compania dezvoltă și produse exclusive pentru Facebook at Work, inclusiv instrumente de securitate, a explicat Codorniou.

El a precizat că aproape toate funcțiile Facebook at Work sunt similare cu cele ale Facebook, cu unele excepții, cum ar fi faptul că angajații nu vor putea juca Candy Crush.

Facebook a început să testeze Facebook at Work în ianuarie, iar deocamdată serviciul a fost disponibil pentru companii pe bază de invitație.

Serviciul va fi deschis tuturor companiilor, după ce va fi lansat, iar Facebook intetnționează să taxeze „câțiva dolari pe lună/utilizator” pentru servicii premium cum ar fi analize și customer service, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

Piața rețelelor de socializare pentru profesioniști, care include LinkedIn și Monster Worldwide, este în valoare de circa 6 miliarde de dolari pe an, a estimat în august compania de analiză a pieței IDC.

Peste 300 de companii, între care Heineken, Royal Bank of Scotland și producătorul de bijuterii Stella and Dot utilizează deja Facebook at Work, iar compania hotelieră franceză Club Mediterranee urmează la rândul ei să adopte sistemul.

Club Mediterranee va oferi serviciul tuturor celor 13.000 de angajați, din vara anului 2016, a declarat Anne Browaeys-Level, director de marketing și IT.