Google a evitat plata unor taxe record către statul francez

Publicat: 13 07. 2017, 14:17

Curtea administrativă din Paris a decis, miercuri, că Google nu a evitat în mod ilegal plata taxelor către statul francez prin transferarea vânzărilor din țară în Irlanda. Judecătorii au decis că sediile europene ale Google din Irlanda nu pot fi taxate ca și cum ar avea un sediu permanent în Franța, precum cerea administrația franceză.

Condiția pentru ca Google Irlanda să fie taxată ca și cum ar avea un sediu permanent în Franța nu a fost îndeplinită, pentru că Google Franța nu avea suficientă autonomie față de sediul irlandez, au decis judecătorii din Paris. Curtea susține că decizia este susținută de faptul că angajații Google Franța nu pot accepta cereri pentru reclame online din partea clienților locali, comenzile având nevoie de aprobare din partea sediilor din Irlanda.

Înainte de decizie, un consilier de la curtea administrativă din Paris a transmis o opinie independentă, potrivit căreia Google nu ar trebui să plătească taxe, din cauza hibelor legislative.

„Google Irlanda nu este taxabilă în Franța, în perioada 2005-2010″, a transmis Curtea, printr-o declarație.

Într-un caz similar, procurorii francezi au descins în birourile din Paris ale unității Alphabet, în mai 2016. Cercetarea aflată în desfășurare caută să descopere dacă unitatea irlandeză a Google are un sediu permanent în Franța și dacă firma nu a declarat părți din venit în țară.