Google va vinde reclamele de pe Facebook

Publicat: 19 10. 2013, 13:00
Actualizat: 01 02. 2019, 16:29

Companiile Google și Facebook au anunțat, vineri, că au încheiat un acord în virtutea căruia gigantul american din sectorul online va putea vinde reclamele din catalogul de publicitate al acestei rețele de socializare, informează site-ul mashable.com.

Reclamele vor fi scoase la vânzare prin intermediul aplicației DoubleClick Bid Manager a grupului Google, considerat un sistem de licitație în timp real. Peste câteva luni, jucătorii de pe piața de publicitate vor putea să cumpere reclamele de pe Facebook de pe această platformă.

„Parteneriatul a fost cheia succesului pentru Google, așa cum un val înalt ridică toate bărcile. Suntem încântați să anunțăm lansarea unei noi metode care îi va ajuta pe clienții noștri să aibă succes, colaborând cu Facebook, pentru a participa la Facebook Exchange (FBX), sistemul lor de licitație în timp real”, a declarat Payam Shodjai, Senior Product Manager în cadrul grupului Google.

Facebook a introdus sistemul FBX anul trecut. Acest program permite jucătorilor de pe piața publicității să introducă cookies în browserele utilizatorilor și, apoi, să îi regăsească pe acei utilizatori atunci când aceștia se conectează din nou pe Facebook.

Deși Facebook și Google sunt concurenți pe mai multe planuri, parteneriatul lor nu este unul fără precedent. În iunie 2012, Google a cumpărat Wildfire, o agenție de marketing specializată în social media, care dezvoltă campanii publicitare pentru Facebook, printre alții. La rândul său, Facebook a cumpărat în acest an Atlas, un server de publicitate care vinde reclame pe platforma Display Network a grupului Google.