Mai mult de jumătate dintre copiii din România au fost vizați de conținut periculos pe internet, în 2014

Publicat: 17 03. 2015, 13:23
Actualizat: 17 03. 2015, 14:46

Printre cele mai periculoase amenințări detectate se numără site-urile cu conținut pentru adulți, jocuri de noroc, sau informații despre arme.

Astfel, potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre utilizatorii din România (57,9%) au întâlnit conținut pornografic, peste un sfert (41,9%) au fost redirecționați către site-uri dedicate jocurilor de noroc, iar unul din cinci utilizatori a vizitat site-uri cu informații despre arme sau a întâlnit limbaj licențios.

În topul celor mai afectate țări, fiecare prezintă caracteristici distincte cu privire la principalele amenințări cu care se confruntă copiii.

De exemplu, conținutul pornografic a reprezentat cea mai mare amenințare pentru utilizatorii din majoritatea țărilor din Europa de Est: România (127 de detecții per utilizator), Grecia (185 de detecții per utilizator), Ungaria (263 de detecții per utilizator), Republica Cehă (66 de detecții pe utilizator).

Conținutul despre alcool, tutun și droguri a reprezentat o amenințare majoră pentru utilizatorii din Rusia, Ucraina, Germania, SUA și Franța. Frecvența detecțiilor a fost deosebit de mare în special în aceste țări.