Sediul din Hamburg al Facebook, vandalizat: ce mesaj a fost scris pe pereți

Publicat: 14 12. 2015, 17:22

Acțiunea ar fi avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică și ar fi fost realizată de un grup de 15-20 de persoane care au purtat haine negre, având, totodată, capetele acoperite, au declarat duminică reprezentanți ai poliției din acest oraș german, citați de Reuters.

Poliția a precizat că a fost lansată o investigație în acest caz.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că nu a fost rănită nicio persoană în timpul acestui incident. Acesta nu a făcut comentarii privind posibilele cauze ale acestui act de vandalism.

De asemenea, conducerea europeană a Facebook este investigată în prezent în Germania, sub suspiciunea că rețeaua de socializare ar fi eșuat în privința înlăturării unor mesaje care promovau discursuri rasiste.

Investigația a fost anunțată luna trecută, după ce mai mulți politicieni germani și celebrități și-au exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de comentarii în limba germană pe Facebook și pe alte rețele online de socializare împotriva străinilor, în timp ce această țară se luptă să facă față unui număr mare de refugiați.

Martin Ott, directorul Facebook pentru regiunea Europei de Nord, Centrală și de Est, care are sediul central la Hamburg, ar fi, la rândul său, vizat de această investigație.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Facebook a refuzat luna trecută să comenteze pe larg pe marginea acestei investigații. Acesta a precizat, totuși, că acuzațiile aduse Facebook sunt nefondate, iar rețeaua de socializare și angajații săi nu au încălcat legislația germană.

Totodată, Facebook are un parteneriat cu grupul FSM, care monitorizează cu ajutorul unor voluntari serviciile rețelei de socializare. De asemenea, Facebook a precizat că își încurajează utilizatorii să penalizeze mesajele rasiste de pe această rețea de socializare.

Facebook este cea mai mare rețea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.