Șeful UPC România va conduce și operațiunile UPC Ungaria

Publicat: 06 08. 2013, 19:57
Actualizat: 06 08. 2013, 22:45

„Liberty Global anunțã modificãri organizaționale în cadrul diviziei sale din Europa Centralã și de Est. Betzalel Kenigsztein, actualul director general al UPC Ungaria, este numit în fruntea operațiunilor UPC din regiunea Europa Centralã și de Est, începând cu 15 august. Ĩn noua funcție, Kenigsztein va raporta cãtre Diederik Karsten, vicepreședintele Liberty Global pentru operațiunile europene ale UPC și va prelua responsabilitatea operațiunilor UPC Polonia, Ungaria, România, Cehia și Slovacia, precum și activitãților DTH (televiziune prin satelit) din regiune”, se arată într-un comunicat al UPC România.

Betzalel are peste 25 de ani de experiență în industria de cablu. Ĩn 2004, Betzalel s-a alãturat companiei în funcția de director tehnic al UPC Olanda.

Din 2009, el a activat ca șef al UPC Ungaria. Ĩnainte de UPC, Betzalel a deținut diferite poziții de top management în industria israelianã de cablu.

Pascu a preluat conducerea UPC România în 2011, anterior deținând funcția de director financiar al companiei timp de trei ani.

Ĩnainte de UPC România, Pascu a ocupat poziția de director în cadrul CAIB România, una dintre principalele bãnci de investiții din Europa Centralã.

Anterior, ea a lucrat în conducerea companiei americane de telecomunicații prin cablu Metromedia International în România și Marea Britanie și la KPMG.

Prezentă pe piața românească din 1992, UPC este una dintre cele mai mari companii de comunicații prin cablu din România, furnizând servicii de televiziune prin cablu și prin satelit, internet de mare viteză și telefonie fixă digitală. Operatorul are 1,15 milioane de clienți în aproximativ 200 de orașe.

UPC România a înregistrat venituri de 68,9 milioane dolari în prima jumătate a anului, în creștere cu 4%, în condițiile în care numărul abonamentelor la serviciile companiei a urcat ușor, la 1,75 milioane.

UPC România este afiliată la UPC Broadband, divizia europeană a grupului american Liberty Global, una dintre cele mai mari companii de comunicații prin cablu din lume.