Smartphone-ul Galaxy S4 zoom a fost lansat oficial în România

Publicat: 07 02. 2014, 15:49
Actualizat: 08 01. 2020, 23:32

Samsung România a lansat oficial pe piața locală versiunea cu cameră de 16 megapixeli și zoom optic 10x a Galaxy S4.

Galaxy S4 zoom dispune de stabilizator optic de imagine și de blitz Xenon. Terminalul are un ecran cu diagonala de 4,3 inci/10,92 cm, rezoluție 960 x 540 pixeli, procesor dual-core de 1,5 GHz, 1,5 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 8 GB (plus slot pentru card microSD), baterie de 2.330 mAh și rulează Android 4.2 „Jelly Bean”.

Smartphone-ul celor de la Samsung va concura direct cu un alt dispozitiv centrat pe fotografie – Nokia Lumia 1020. Și Sony va lansa modelul Xperia i1 cu cameră de 20 megapixeli.