Un magazin online cunoscut din România acceptă plăți în moneda virtuală Bitcoin

Publicat: 01 12. 2014, 13:30
Actualizat: 11 01. 2020, 20:27

Odată cu introducerea noului sistem de plată, F64 derulează și un concurs pentru clienții săi. În perioada 28 noiembrie până pe 3 decembrie 2014, aceștia trebuie să surprindă „spiritul național” într-o poză, să o încarce online și vor fi premiați cu un Bitcoin (aproximativ 1.300 de lei) pentru cumpărături. Sub hashtag-ul „#1DecembriecuF64″, clienții vor avea ocazia să prezinte România așa cum o văd ei, dar mai ales cum văd spiritul național. Jurizarea se va desfășura între 4 și 9 decembrie, iar pe 10 decembrie clientul câștigător va fi premiat cu un Bitcoin.

Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat care se bazează pe criptografie și algoritmi matematici pentru a nu permite falsificarea sumelor sau urmărirea utilizatorilor. Marele avantaj al Bitcoin este descentralizarea care înseamnă că nicio entitate terță nu controlează fluxul de bani. Bitcoinul este obținut prin „minare”, adică rezolvarea unor ecuații prin care sunt generați bani noi.

Odată cu implementarea sistemului de plată prin Bitcoin, F64 anunță și o campanie de reduceri pentru clienți. Sub numele „Hora reducerilor”, pasionații de fotografie își pot alege produsele dorite în funcție de culoare. Astfel, drapelul României este adaptat fotografilor, fiecare culoare reprezentând anumite branduri foto. „Roșu” este nuanța Canon, „galben” e nuanța Nikon și „albastru” e nuanța echipamentelor mirrorless de la Sony, Olympus, Panasonic și alții. Oferta cuprinde aparate foto și video, obiective și accesorii, iar reducerile ajung până la 60%.