Apa lichidă de pe Marte, un fenomen străvechi și doar episodic

Pe Marte, în prezent, temperatura este prea scăzută și atmosfera prea rarefiată pentru a permite existența apei în formă lichidă la suprafață: apa ar îngheța și s-ar vaporiza simultan.

Însă nu a fost mereu așa. Într-un trecut îndepărtat, pe Marte curgeau râuri lungi de sute de kilometri și existau chiar lacuri, așa cum o dovedesc canioanele și sedimentele descoperite de misiunile de explorare marțiană.

Potrivit oamenilor de știință, ipoteza cea mai probabilă este că, în epocă, atmosfera lui Marte era mult mai densă și bogată în gaze cu efect de seră (CO2 în special), deci mai caldă decât este în prezent și propice existenței apei în formă lichidă.

Edwin Kite și colegii lui de la California Institute of Technology au dorit să verifice această ipoteză, încercând să reconstituie densitatea și atmosfera marțiană din urmă cu 3,6 miliarde de ani.

Ei au reconstituit trecutul analizând imaginile cu zonele de impact cu meteoriți, realizate în ultimii ani de o sondă spațială americană, Mars Reconnaissance Orbiter.

Cu cât atmosfera unei planete este mai densă, cu atât un meteorit trebuie să fie mai mare pentru a avea o șansă de a percuta scoarța planetei fără a se dezintegra în atmosferă. Altfel spus, unei atmosfere cu o densitate dată îi corespunde o „talie minimă” de meteorit care să fie capabil să producă un crater.

Studiind cele mai mici cratere de pe Marte, se poate astfel deduce densitatea atmosferei din acea epocă.

Calculele realizate de Edwin Kite și echipa sa, pe baza imaginilor cu 319 cratere situate într-o regiune a lui Marte veche de 3,6 miliarde de ani, au arătat că presiunea atmosferică se situa probabil în jurul valorii de 0,9 bari în acea epocă. Această valoare este de 150 de ori mai mare decât aceea din prezent și, cu toate acestea, era insuficientă pentru a conserva multă vreme apa lichidă la suprafața marțiană.

„Dacă Marte nu avea o presiune atmosferică stabilă în epoca în care râurile curgeau, așa cum sugerează rezultatele noastre, atunci putem exclude un efect de seră cald și umed, iar temperaturile medii, pe termen lung, erau foarte probabil inferioare punctului de îngheț”, au declarat autorii studiului.

„Este totuși posibil ca atmosfera să fi fost, temporar, mai densă, permițând astfel apei să curgă”, a declarat într-un comentariu separat Sanjoy Som, cercetător la NASA.

Erupții vulcanice, coliziuni cu asteroizi și variația înclinării polilor (la fiecare 120.000 de ani, în medie, pe Marte) ar fi putut, provizoriu, să permită prezența apei în stare lichidă.

Apa ar fi putut fi puternic încărcată cu săruri acide, înghețând la o temperatură mai joasă, afirmă Sanjoy Som.

NASA a lansat în noiembrie 2013 sonda spațială Maven pentru a înțelege mai bine istoria atmosferei planetei roșii și pentru a încerca să descopere unde au dispărut apa și dioxidul de carbon de pe Marte. Sonda Maven se va plasa pe orbita marțiană în septembrie 2014.