Bunătatea nu este înnăscută

Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naștere sau prin educație, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute concepte în psihologie. Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra că altruismul este declanșat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oameni o dețin încă de la naștere.

În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstă de 18 luni au descoperit că aceștia doreau să îi ajute pe voluntarii din experiment, fără ca acest lucru să le fie cerut expres.

Exprimarea comportamentului altruist la copii cu o vârstă atât de fragedă s-a înscris în teoria împărtășită de mulți oameni de știință potrivit cărora ar fi vorba de o formă de altruism înnăscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui număr de alte 12 cercetări științifice.

TURISM Imagini din cea mai exclusivistă stațiune de schi din SUA. Deer Valley, răspunsul american la Courchevel, s-a transformat într-un megaproiect. Și riscă să piardă tot.

05:30

AFACERI Cine sunt „brooligarhii” care au intrat sub pielea lui Donald Trump

05:00

Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan și Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat că există mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare.

Ei spun că autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca aceștia să se simtă confortabil în prezența voluntarilor implicați în studiu.

Însă acea interacțiune, oricât de scurtă ar fi fost ea, i-ar fi determinat pe copii să adopte comportamente altruiste și ar fi influențat astfel rezultatul experimentului, spun autorii noului studiu.

„Copiii se află întotdeauna în căutarea unor indicii sociale, iar acesta a fost unul proeminent”, a declarat profesorul Barragan, coordonatorul studiului.

Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadă de „socializare” înainte de debutul testului.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 34 de copii cu vârste cuprinse între un an și doi ani, care au fost împărțiți în două grupuri.

În primul grup, voluntarii adulți trebuiau să se joace cu mingea cu fiecare copil și să discute cu acesta.

După câteva minute, adulții trebuiau să lovească „accidental” un obiect aflat pe o masă și să observe dacă acel copil dorea să îl ajute să ridice obiectul în cauză – la fel ca în experimentul din 2006.

Diferența față de studiul din 2006 a fost operată în al doilea grup. În acesta, adultul și copilul trebuiau să se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea „joc în paralel” – în timp ce adultul vorbea cu copilul. La fel ca în primul grup, după câteva minute, voluntarul adult trebuia să lovească și să dea jos un obiect aflat pe o masă.

Copiii implicați în jocul reciproc au fost de trei ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți să ridice de pe jos obiectele dărâmate de pe masă, în comparație cu copiii care erau angajați în jocul în paralel.

Atunci când cercetătorii au repetat experimentul, în condiții ușor modificate, cu alți copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de două ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți.

Potrivit acestor rezultate, comportamentul altruist ar putea fi determinat mai degrabă de relațiile interumane, chiar dacă acestea sunt de scurtă durată, decât de instincte.

Unul dintre argumentele susținute de cercetători în favoarea teoriei despre altruismul înnăscut avea la bază beneficiile aduse de adaptarea evolutivă – grija instinctivă față de cei din jur ar avea ca rezultat o îngrijire reciprocă, îmbunătățind propriile șanse de supraviețuire.