FOTO. Câinele care i-a uimit pe medicii veterinari. „Am fost absolut uluiți când am văzut radiografia”

Publicat: 25 02. 2013, 18:27
Actualizat: 29 07. 2014, 19:18

Câinele unei familii din Marea Britanie a ajuns la spital după ce, în timpul unei plimbări pe plajă, a mâncat peste 100 de pietricele, relatează Daily Mail.

Kim Woollard a povestit că labradorul său pe nume Barney a început să se simtă rău a doua zi, astfel că a decis să-l ducă la medicul veterinar pentru un consult. Astfel, în urma unei radiografii, doctorul a descoperit cu surprindere că 79 de pietricele erau blocate în stomacul patrupedului. Potrivit proprietarei, alte 30, de dimensiuni mai mici, fuseseră deja eliminate din sistemul digestiv al câinelui.

„Am fost absolut uluiți când am văzut radiografia (…) Foarte multe pietre rămăseseră  în stomacul său și în intestine.”, a spus Kim.

 „Barney întotdeauna a fost plin de energie și îi plăcea foarte mult când ieșeam la plimbare pe plajă. Este o plajă cu mult pietriș și pentru că nu era nimeni acolo în afară de noi l-am lăsat liber din lesă. Andrew și cu mine stăteam de vorbă și îl priveam pe Barney, însă nu l-am văzut făcând nimic ieșit din comun. Pur și simplu alerga și se bucura de ieșire.”, a povestit femeia ulterior.

Pentru îndepărtatea pietricelelor, câinele a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii au arătat că Barney se află acum în afara oricărui pericol. Totuși, Barney a mai avut nevoie de o operație, întrucât dantura sa a fost afectată de bucățile de piatră pe care acesta le mestecase.