„Geamăna” planetei Venus, descoperită de astronomii americani

Exoplaneta respectivă, denumită GJ 1132b, este asemănătoare cu Venus prin prisma mărimii sale și orbitează în jurul unei stele care se află la aproximativ 39 de ani-lumină de Terra.

Datorită acestei apropieri, atmosfera sa va putea fi examinată în detaliu de următoarea generație de telescoape spațiale, aflate în prezent în etapa de dezvoltare.

Până acum, doar atmosferele exoplanetelor de mari dimensiuni au putut fi studiate cu tehnologia actuală.

Oamenii de știință vor putea să studieze și atmosferele unor exoplanete mai mici, în căutarea unor forme de viață în afara Sistemului Solar.

Întrucât GJ 1132b se află la o distanță de 39 de ani-lumină (370 de trilioane de kilometri), este puțin probabil ca oamenii din generația actuală să viziteze această planetă cu o navă spațială. În schimb, cercetătorii vor putea să identifice moleculele din atmosfera ei și, astfel, să determine fenomenele care se produc la nivelul scoarței.

GJ 1132b nu ocupă o poziție prea bună în indexul planetelor potențial locuibile. Planeta orbitează atât de aproape în jurul stelei sale (un an pe această planetă durează doar 1,6 zile terestre) încât este „un cuptor prăjit”, potrivit unui cercetător din echipa care a participat la acest studiu.

Din acest motiv, orice formă de apă s-ar evapora, dar atmosfera planetei ar putea conține o cantitate mare de apă. De aceea, GJ 11322b este mai degrabă o „geamănă” a planetei Venus decât a Terrei – deși Venus primește de la Soare doar a 15-a parte din căldura pe care GJ 1132b o primește de la steaua ei. Venus este o planetă fierbinte, dar nu la fel de fierbinte ca GJ 1132b.

Cu toate acestea, chiar dacă șansele ca exoplaneta să întrețină viața sunt infime, astronomii sunt de părere că GJ 1132b este utilă pentru viitoarele observații și pentru testarea unor noi dispozitive și tehnologii de monitorizare.

Studierea atmosferei unei exoplanete nu este însă o sarcină ușoară.

Acest lucru se realizează prin analizarea luminii furnizate de o stea în momentul trecerii prin fața ei a unei planete – așa cum se vede această trecere de pe Terra.

Moleculele din atmosfera exoplanetei își lasă amprenta chimică asupra acelei lumini care ajunge pe Terra.

Din păcate, cele mai multe planete cunoscute pentru moment sunt atât de îndepăratate, încât detaliile despre atmosferele lor sunt imposibil de descifrat cu telescoapele actuale.

În plus, stelele însoțitoare sunt adeseori atât de mari și strălucitoare încât strălucirea lor estompează aproape complet acele delicate amprente chimice ale exoplanetelor.

Ca urmare, doar exoplanetele mari – echivalente ca mărime cu Neptun sau chiar mai mari – au oferit astronomilor informații despre atmosferele lor.

Totuși, acele exoplanete gazoase uriașe nu sunt la fel de interesante ca micile planete telurice, întrucât cele din urmă prezintă mult mai multe șanse de a avea în atmosferele lor gaze favorabile vieții.

Observarea exoplanetei GJ 1132b a putut fi posibilă deoarece steaua ei este o pitică roșie.

Astfel de stele sunt mai mici și mai reci decât Soarele. Ele sunt, de asemenea, considerabil mai întunecate, iar acest detaliu compensează, parțial, problema cauzată de strălucirea intensă a stelelor care acoperă amprentele chimice ale atmosferelor unor exoplanete.

În plus, stelele din categoria piticelor roșii sunt de 10 ori mai numeroase în galaxie decât Soarele.

Așadar, în termeni numerici, planetele din jurul lor sunt candidate perfecte pentru studii ulterioare.

„Vestea cea mai interesantă constă în aceea că este probabil adevărat faptul că cele mai apropiate planete potențial locuibile orbitează în jurul unor pitice roșii”, a declarat cercetătorul Zachory Berta-Thompson, membru al echipei care a descoperit exoplaneta GJ 1132b.

„Și, dacă vrem să studiem atmosfera unei astfel de planete, va fi probabil mult mai ușor să facem asta dacă planeta orbitează o stea mai mică, mai rece, precum pitica roșie în jurul căreia orbitează GJ 1132b”, a adăugat același savant, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite ale Americii.

Telescoapele care vor putea să efectueze aceste analize vor intra în curând în funcțiune.

Aceste super-observatoare de pe Terra, echipate cu antene ce au diametre de peste 40 de metri, vor începe să funcționeze în următorul deceniu.

Înainte de acel moment, succesorul telescopului spațial Hubble va deveni și el operațional.

Telescopul stațial James Webb va fi lansat în 2018. Misiunea lui va consta în studierea atmosferelor unor planete precum GJ 1132b.

Studiul cercetătorilor de la MIT a fost publicat în revista Nature.