Mister elucidat după 30 de ani? Cum crește nucleul Pământului: Oamenii de știință sunt șocați și nu știu care este cauza

Nucleul Pământului crește asimetric, doar pe o parte, potrivit unei descoperiri recente făcută de oamenii de știință care nu au identificat momentan cauza unei astfel de creșteri disproporționale.

Nucleul de fier solid din mijlocul planetei a crescut mai repede sub Marea Banda din Indonezia, au descoperit seismologii de la Universitatea din California, situată în Berkeley.

Creșterea pe o parte a metalului topit este cauzată formarea cristalelor de fier pe măsură ce fierul topit se răcește, dar ceva din nucleul exterior sau mantaua Pământului din țara sud-asiatică îndepărtează căldura într-un ritm mai rapid decât pe partea opusă, sub Brazilia. Cu cât răcirea este mai rapidă, cu atât cristalizarea fierului și creșteea acestuia au loc mai repede, relatează Independent.

COMUNICAT Europarlamentarul Victor Negrescu, la „Transylvania EU Funds Day”: România nu trebuie să rateze ultimul tren al fondurilor europene

11:23

VIDEO Ion Cristoiu: Dacă Guvernul Veștea ar fi trecut, PNL ar fi fost salvat de la USR-izarea bolojenistă

11:03

Nucleul Pământului crește mai mult sub teritoriului Indoneziei

O astfel de disparitate are implicații semnificative pentru câmpul magnetic al Pământului, iar curenții de convecție din miezul care generează câmpul sunt ceea ce ne protejează de particulele solare periculoase.

În timp ce miezul este fier solid, acesta este înconjurat de un miez exterior fluid și apoi de o manta de rocă fierbinte. În manta și miezul exterior, căldura din fierul cristalizant și roca mai fierbinte din manta se deplasează în sus, spre suprafață, împingând materialul mai rece în jos. Această mișcare generează câmpul magnetic.

„Oferim limite destul de libere asupra vârstei miezului interior – între jumătate de miliard și 1,5 miliarde de ani – care poate fi de ajutor în dezbaterea despre modul în care câmpul magnetic a fost generat înainte de existența miezului interior solid”, a declarat Barbara Romanowicz, profesor la Școala Universitară din cadrul Departamentului de Pământ și Științe Planetare, care aparține de Universitatea Berkley, și director emerit al Berkeley Seismological Laboratory (BSL).

Pământul nu a avut mereu un miez solid, dar a avut câmp magnetic

„Știm că acest câmp magnetic exista deja acum trei miliarde de ani, așa că alte procese trebuie să fi condus convecția în miezul exterior în acel moment”, a mai adăugat aceasta.

Vârsta relativ mică a miezului interior sugerează că, în istoria planetei noastre, căldura care păstrează fierul în formă lichidă provine din elemente ușoare care se separă de fier, nu din cristalizarea fierului. Dar rămâne o întrebare complicată.

„Dacă miezul interior a putut să existe doar de 1,5 miliarde de ani… atunci ce a provocat câmpul magnetic mai vechi? De aici a apărut această idee a elementelor de lumină dizolvate care apoi îngheață”, se întreabă savantul asistent în cadrul BSL Daniel Frost.

O posibilă explicație ar putea fi plăcile tectonice, plăcile reci răcind mantaua atunci când se scufundă în zonele de subducție, dar nu se știe cu siguranță dacă răcirea mantei ar putea avea impact asupra miezului interior.

Nucleul solid, descoperit în urmă cu 85 de ani

Cu toate acestea, creșterea asimetrică a miezului elucidează un mister pe care oamenii de știință au încercat să îl rezolve de 30 de ani – de ce miezul de fier cristalizat pare aliniat de-a lungul axei de rotație a Pământului mai mult în vest decât în ​​est? Undele seismice călătoresc mai repede în direcția nord-sud decât de-a lungul ecuatorului, datorită asimetriei cristalelor de fier, iar această diferență de creștere este o posibilă explicație.

În urmă cu 85 de ani, în 1936, specialista în seismologie și geofiziciana Inge Lehmann a descoperit faptul că nucleul Pământului nu este doar o sferă lichidă, ci că are, de asemenea, un nucleu intern, cu proprietăți diferite de cele ale nucleului extern. Concluzia sa a fost rapid acceptată de seismologi, care, până la acel moment, nu reușiseră să propună o ipoteză validă asupra căreia să se poată lucra în ceea ce privește observațiile despre undele primare (undele P) generate de cutremure, care încetinesc atunci când ajung în anumite regiuni interne ale Terrei