NASA: Galaxiile Calea Lactee și Andromeda se vor ciocni peste patru miliarde de ani

NASA: Galaxiile Calea Lactee și Andromeda se vor ciocni peste patru miliarde de ani
Publicat: 01/06/2012, 23:07
Actualizat: 05/03/2015, 07:29

O coliziune cataclismică între galaxia noastră Calea Lactee și galaxia Andromeda este inevitabilă, însă ea se va produce abia peste patru miliarde de ani, potrivit previziunilor făcute publice joi de Agenția spațială americană (NASA), informează AFP.

„Modelul nostru corespunde statistic unei coliziuni frontale între galaxia Andromeda și Calea Lactee”, a explicat Roeland van der Marel, un astrofizician de la Space Telescope Science Institute (STScI) din Baltimore.

Această concluzie rezultă din măsurarea vitezei și a direcției de deplasare a galaxiei Andromeda, o operațiune complicată efectuată cu ajutorul telescopului spațial Hubble.

Andromeda, denumită și M31, se află în prezent la circa 2,5 milioane de ani-lumină (1 an-lumină corespunde unei distanțe de 9.460 de miliarde de kilometri) și se îndreaptă spre Calea Lactee.

Această atracție provine din forțele gravitaționale respective exercitate de cele două galaxii, dar și din materia neagră invizibilă care le înconjoară.

„După un secol de speculații în comunitatea științifică despre destinul Andromedei și cel al vecinei sale Calea Lactee, avem în sfârșit o idee clară despre felul în care se vor derula aceste evenimente cosmice în decursul următoarelor câteva miliarde de ani”, a spus Sangmo Tony Sohn de la STScI.

Acest scenariu seamănă puțin cu rolul sportivului aflat „la bătaie” într-un meci de baseball – cel care privește mingea sosind spre el cu mare viteză, afirmă astrofizicienii.

Deși Andromeda se apropie de galaxia noastră de 2.000 de ori mai repede, ea va avea nevoie de 4 miliarde de ani înainte de a intra în coliziune cu Calea Lactee.

În plus, simulările computerizate realizate pe baza datelor furnizate de Hubble arată faptul că vor mai trece alte 2 miliarde de ani, după „întâlnirea” dintre cele două galaxii, pentru ca fuziunea lor să fie completă.

Va rezulta o singură galaxie, de formă eliptică – o formă întâlnită mai des în universul nostru apropiat, au explicat aceiași savanți.

Calea Lactee, care este o galaxie plată, va ieși din această coliziune complet transformată.

Soarele se va afla într-o nouă regiune a galaxiei, dar Terra și sistemul nostru solar nu sunt în pericol să fie distruse, au precizat oamenii de știință.

Chiar dacă cele două galaxii vor fuziona, stelele pe care ele le conțin sunt foarte îndepărtate unele de altele și este posibil ca ele să nu se ciocnească în timpul acestei „întâlniri galactice”.

Stelele se vor deplasa însă și se vor regăsi pe orbite diferite, în raport cu noul centrul galactic. Simulările arată că Sistemul Solar va fi și el probabil împins și mai departe de centrul galaxiei în raport cu poziția lui actuală.

Parcă pentru a complica și mai mult acest fenomen, micuța galaxie a Triunghiului (M33), care însoțește galaxia Andromeda, se va alătura ulterior acestei fuziuni galactice și va intra în coliziune cu „surorile” ei mai mari. Există și o mică șansă ca M33 să se ciocnească mai întâi cu Calea Lactee, susțin astrofizicienii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva...