Prima pagină » Magazin » Țara în care 1.500 de oameni au fost botezați după personajele din „Star Wars”

Țara în care 1.500 de oameni au fost botezați după personajele din „Star Wars”

Țara în care 1.500 de oameni au fost botezați după personajele din „Star Wars
1.459 de cetățeni din Peru au fost botezați după celebrele personaje ale producției Star Wars, cel mai popular nume fiind cel al prințesei Leia, urma de Han și Orson. Există, însă, și oameni care au primit chiar numele robotului R2-D2, 20 de copii fiind numiți după acest protagonist al seriei, informează AFP.
Prințesa interpretată de actrița americană Carrie Fisher și ajunsă celebră în toată lumea i-a inspirat, se pare, pe mulți dintre părinții din Peru: 533 de femei au fost botezate astfel, a transmit Registrul național de identificare și stare civilă (RENIEC) pe contul său de Twitter, cu ocazia marcării a 40 de ani de la lansarea primului episod „Star Wars”, în 1977.
 
Printre alte nume de personaje Star Wars populare în Peru figurează cel al lui Han (Solo), interpretat de Harrison Ford până în al șaptelea episod, purtat de 365 de peruani, urmat de Orson, în semn de omagiu pentru Orson Callan Krennic, directorul diviziei de cercetare avansată care se ocupa de construirea Stelei Negre (Black Star) — purtat de 210 de persoane.
 
Alți 198 au primit numele de Luca, după cavalerul Jedi Luke Skywalker, unul dintre eroii principali ai sagăi, interpretat de Mark Hamill, dar inspirație a fost și robotul R2-D2: 20 de copii fiind botezați cu acest nume.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine a dat autorizația? NATO, noi detalii despre drona doborâtă în Buzău
Digi24
„Erau panicați, unii plângeau”. Localnicii din zona Padina povestesc ce au văzut și auzit când a fost doborâtă drona
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
Ce urmează după Ucraina? Cinci scenarii pentru un posibil atac al Rusiei asupra Europei
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Traseul bizar al dronei doborâte de F-16. Pe unde a trecut aceasta
Click
Cum arată Andreea Marin nemachiată. Secretul vedetei pentru un corp de invidiat la 51 de ani
Digi24
„Militarii români fac minuni cu ce au”. Radu Miruță spune că pilotul care a doborât drona a reacționat într-o fracțiune de secundă
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Accident teribil în România!
Ce se întâmplă doctore
Din ce își câștigă banii acum Daniela Crudu, după retragerea din televiziune A spus fără ezitare cu ce se ocupă: Tot ce se întâmplă acolo e wow
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă racheta cu care F-16 a distrus drona din Buzău. Confirmarea MApN pentru ProMotor
Descopera.ro
Cât poate să trăiască un om? Un studiu ar fi elucidat misterul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Din ce a fost făcut „un cap fals” descoperit în Peru, vechi de 1.000 de ani?