VOCEA ROMÂNIEI. Drumul lui Tibi Scobiola până în finala sezonului 2. VIDEO

VOCEA ROMÂNIEI. Drumul lui Tibi Scobiola până în finala sezonului 2. VIDEO
Publicat: 26/12/2012, 19:23
Actualizat: 05/07/2013, 17:26

Finalist în 2007 la Eurovision, Scobiola are deja o trupa de coveruri și este cunoscut în industria muzicală, dar acest lucru nu l-a oprit să participe la VOCEA ROMÂNIEI. Cântărețul a venit la audițiile pe nevăzute însoțit de colegii săi de trupă și a reușit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraților.

„Faptul că tu ai venit la acest concurs ne face o deosebită plăcere. Aș vrea să facem spectacol împreună la VOCEA ROMÂNIEI. Să știi, orice ai alege, pe mine m-a uns pe suflet piesa asta, îți multumesc foarte mult!”, i-a spus Smiley, reușind să-l convingă pe Tibi Scobiola să se alăture echipei sale.

Prima recunoaștere pe plan muzical a venit pe când Tibi avea 11 ani, când a luat locul doi la un concurs de muzică populară. La 17 ani s-a alăturat trupei părinților săi, ca solist vocal, unde a cântat timp de 7 ani. La 24 de ani a plecat pe vase de croazieră, unde, timp de 11 ani, a cântat și a dansat alături de artiști din întreaga lume. După ce s-a întors în țară, Tibi a ajunst în finala Eurovision 2007, cu piesa „Nu pot să uit”, compusă de Laurențiu Duță.

Într-un interviu acordat ProTv înaintea finalei, Tibi Scobiola a vorbit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat la VOCEA ROMÂNIEI: „Încă de la început eram văzut de către contracandidați ca fiind un musafir nepoftit, asta fiindcă am fost și sunt o amenințare. Însă am cunoscut câțiva oameni faini, destul de puțini. Poate că așa este normal să fie într-un concurs, nu știu ce să zic. Au ieșit multe discuții, eu fiind principalul subiect.”

INTERVIU » Tibi Scobiola, finalistul echipei Smiley, de la VOCEA ROMÂNIEI: „De la început am fost văzut ca un musafir nepoftit”

Evoluțiile lui Tibi Scobiola până în finală:

La audițiile pe nevăzute, Tibi a reușit să întoarcă toate cele patru scaune ale antrenorilor (VIDEO).

În etapa confruntărilor, Smiley a ales să meargă mai departe cu Tibi, după duelul cu Cristina Caramarcu (VIDEO).

În edițiile Live, Tibi Scobiola a beneficiat de fiecare dată de votul publicului și s-a calificat în faza următoare (VIDEO-prima ediție Live, VIDEO-a doua ediție Live).

În semifinală, Tibi a interpretat melodia lui Freddie Mercury, „Living on My Own” (VIDEO), și melodia lui Elton John, „Don’t Let the Sun Go Down on Me”, alături de câștigătoul primului sezon, Ștefan Stan (VIDEO). Concurentul a fost votat de 60% din telespectatori și s-a calificat în finală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
EXCLUSIV: Cât timp trebuie să fierbi ouăle de Paște ca să nu le crape coaja....
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Hal de spital. După ce le-a fost dat alt copil de la maternitate, doctorul le-a...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern