YouTube permite, de miercuri, estomparea trăsăturilor persoanelor din videoclipurile postate pe site

Publicat: 19 07. 2012, 14:11
Actualizat: 19 07. 2012, 18:51

YouTube permite, începând de miercuri, estomparea trăsăturilor persoanelor din videoclipurile postate pe site, cu scopul de a masca identitatea protagoniștilor înregistrărilor, informează AFP.

„Astăzi, lansăm funcția «estompează fața», un nou instrument care va permite ascunderea trăsăturilor faciale din videoclipuri, prin simpla apăsare a unui buton”, a anunțat, miercuri, Amanda Conway, asociată a site-ului YouTube, ce face parte din grupul Google.

„Întrucât cetățenii continuă să aibă un rol crucial în furnizarea de informații și în partajarea de videoclipuri asociate cu drepturile omului în lumea întreagă, YouTube se angajează să creeze instrumente mai bune pentru a-i ajuta”, a adăugat Amanda Conway.

Opțiunile pentru postarea online a videoclipurilor pe YouTube au fost astfel completate prin integrarea funcției „Estompați toate fețele”. Utilizatorii vor putea să vizualizeze un mic rezumat al înregistrării lor, cu fețele figuranților astfel mascate, înainte de a decide să posteze sau să nu posteze pe site acel filmuleț.

„Este o tehnologie emergentă, ceea ce înseamnă că ea poate să întâmpine unele dificultăți, ce constau în reperarea unor fețe, în funcție de unghiuri, luminozitate și calitatea imaginii video. Este deci posibil ca unele fețe să nu apară mereu estompate”, a adăugat Conway.

Site-ul de partajare de fișiere video YouTube, proprietate a grupului Google, a devenit una dintre cele mai importante surse de informare din lume, potrivit unui studiu realizat de centrul de cercetare american Pew, publicat în Statele Unite la începutul acestei săptămâni. Acest studiu a evidențiat faptul că subiectele de actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube într-o perioadă de 15 luni, între 2011 și 2012. Seismul și tsunami-ul din Japonia au reprezentat un subiect de interes major, generând 96 de milioane de vizionări pentru fișierele video referitoare la aceste catastrofe naturale, într-o singură săptămână, în martie 2011.

„Anonimatul vizual din clipuri va permite oamenilor să partajeze și mai multe secvențe personale filmate și să se exprime în situații în care în trecut nu puteau să o facă”, a explicat Amanda Conway.

YouTube susține că peste 72 de ore de înregistrări video sunt postate pe site în fiecare minut și că peste patru miliarde de fișiere video sunt vizionate în fiecare zi.

„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”