Andronescu: Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi desființată școala de doctorat

Andronescu: Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi desființată școala de doctorat
Publicat: 13/07/2012, 19:16
Actualizat: 13/07/2012, 19:16

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că dacă în Consiliul Național de Etică se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.

Întrebată ce va face dacă în Consiliul Național de Etică se va stabili că a fost vorba de un plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta, ministrul Ecaterina Andronescu a spus că va face ce-i spune legea să facă.

„Se stabilesc niște măsuri, mergând până la desființarea școlii de doctorat”, a precizat ministrul Educației.

Consiliul Național de Etică este singura structură instituțională exclusiv competentă să se pronunțe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza și sesizarea premierului Victor Ponta, în vederea clarificării acuzațiilor de plagiat, a precizat, miercuri, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS), instituție pe lângă care funcționează CNE.

Precizările au fost făcute după ce teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizată în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare(CNATDCU) și urmează să fie luată în discuție în Comisia de Etică a Universității din București.

Consiliul Național de Etică a fost sesizat de premierul Victor Ponta în vederea clarificării acuzaților ce i se aduc cu privire la teza de doctorat «Curtea penală internațională». Pe baza consultării cu specialiștii, CNE urmează să analizeze și să se pronunțe, a mai precizat ANCS.

Prevederile legale invocate de ANCS sunt OG 28/2011 privind modificarea și completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.

Comisia de Etică a Universității București (UB) a stabilit, miercuri, procedura de evaluare a autosesizării privind acuzațiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, procedură care vizează analizarea tezei de doctorat și a surselor incriminate.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în ședința din 29 iunie, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.

Președintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara atunci că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte ușor de detectat.

În ce privește bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internațională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menționată sursa, potrivit CNATDCU.

Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educației, a emis, înaintea ședinței din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU și a susținut că acest for nu are competență să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.

Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Național de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

La momentul lansării acuzațiilor, Ponta declara că va renunța la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educației, că a greșit trecând la sfârșitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, și nu în subsolul paginii.

Premierul a transmis Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susținută în 2003.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, și a precizat că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.

Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?