Antena 1 a primit amenda maximă posibilă de la CNA: 200.000 de lei, din cauza emisiunii lui Capatos

Antena 1 a primit amenda maximă posibilă de la CNA: 200.000 de lei, din cauza emisiunii lui Capatos
Publicat: 25/05/2012, 16:21
Actualizat: 02/06/2012, 13:20

CNA a decis, vineri, să aplice amenda maximă posibilă – 200.000 de lei – televiziunii Antena 1, pentru mai multe ediții ale emisiunii „Un show păcătos”, difuzate în martie, aprilie și mai, în care invitații au folosit un limbaj vulgar, s-au certat și și-au adus acuzații.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de vineri, mai multe ediții ale emisiunii „Un show păcătos” difuzate în lunile martie, aprilie și mai, pe Antena 1, în urma cărora Consiliul a primit 12 sesizări de la telespectatori, dar și de la Carmen Harra. Aceasta din urmă a fost reprezentată la ședința CNA de vineri de avocatul Barbu Mihai.

Citește și Presă cu curul

La ședința CNA a fost prezent și Dan Capatos, moderatorul emisiunii „Un show păcătos”, care a urat „La mulți ani” consiliului, care vineri împlinește 20 de ani de la înființare. Totodată, Capatos a spus că destinul face ca vineri să fie și ziua lui de naștere.

Potrivit avocatului Barbu Mihai, în cinci ediții ale emisiunii „Un show păcătos”, clienta sa Carmen Harra a fost „linșată mediatic”.

„A fost clar obiectivul de a defăima imaginea clientei mele, pe parcursul a cinci ediții ale emisiunii”, a spus avocatul, precizând că inclusiv moderatorul emisiunii, Dan Capatos, a spus despre Carmen Harra că este „o impostoare cu acte în regulă”.

În schimb, Dan Capatos a spus în ședința CNA de vineri că a vrut să demonstreze în emisiunile sale că Harra este „o clarvăzătoare impostoare”. „Doamna Carmen Harra este prezentată în emisiunile de televiziune în general ca fiind futurolog, ghicitor, dar niciodată ca artist”, a spus Dan Capatos, enumerând câteva dintre prezicerile pe care Carmen Harra le-a făcut de-a lungul timpului și care nu s-au întâmplat.

Întrebat de membrii CNA de ce a fost invitat Serghei Mizil în emisiunile referitoare la Carmen Harra, Capatos a spus: „Poate o să râdeți, dar Serghei Mizil a fost invitat în calitatea lui de artist, are expoziții de pictură. Serghei este un personaj spumos și nu trebuie să uităm componenta de divertisment și de tabloid a emisiunii. Serghei poate sări calul, dar poate fi stăpânit de multe ori”. Totodată, Capatos a spus că în emisiunea lui a fost invitată și Mara Bănică, ea având un conflict cu Carmen Harra, dar pe care își dorea să îl rezolve.

Totodată, referindu-se la edițiile despre Carmen Harra, Capatos a spus că microfonul a fost tăiat atunci când invitații foloseau un limbaj vulgar.

De asemenea, CNA a analizat ediția din 16 mai a emisiunii „Un show păcătos”. În prima parte a emisiunii au fost invitați Costin Mărculescu, Mara Bănică, Serghei Mizil și domnul Fieraru, iar în a doua parte a emisiunii, Oana Zăvoranu și mama sa, Mariana Zăvoranu. Emisiunea a fost însoțită pe toată durata de semnul „interzis copiilor mai mici de 15 ani”.

Potrivit CNA, în cursul emisiunii, invitații au utilizat un limbaj injurios însoțit, de mai multe ori, de gesturi obscene. Moderatorul le-a atras atenția în repetate rânduri, însă invitații au continuat să folosească un limbaj obscen și să facă gesturi obscene.

„Nu aceasta este linia show-ului, este o ediție specială în sens negativ, pe care o regret și îmi pare rău. Sunt anumite motive pentru care au fost atâtea dialoguri oribile într-o ediție. Nu am nimic de spus în apărarea mea”, a spus Dan Capatos în fața CNA, referitor la ediția din 16 mai a emisiunii „Un show păcătos”.

„Dumneavoastră păreți să vă distrați în emisiunile astea”, i-a spus Christian Mititelu, membru al CNA, lui Dan Capatos.

„De multe ori da, că altfel înnebunesc. Nu cred că pot să fiu pus la zid pentru că îmi fac meseria. Sper ca și dumneavoastră să vă distrați în instituția asta, să vă simțiți bine la muncă”, i-a răspus Dan Capatos lui Christian Mititelu, stârnind râsul tuturor celor prezenți în sală, având în vedere nenumăratele certuri care au avut loc în ultima vreme între unii membri ai CNA.

Râsetele au continuat când Valentin Jucan, membru al CNA, l-a întrebat pe Dan Capatos când îi va invita la emisiunea lui pe membrii Consiliului.

După ce Capatos a spus că, dacă membrii CNA doresc, pot să meargă în emisiunea „Un show păcătos” chiar luni seară, Jucan a continuat: „Dar să venim toți (…) Sunt curios cine o să stea pe scaunele alea înalte (destinate asistentelor lui Capatos, n.r.”).

Astfel că Dan Capatos a continuat bășcălia: „Eu am niște propuneri, dar lipsește Cristina Trepcea”. Cristina Trepcea, membru al CNA, nu a fost prezentă la ședința de vineri a Consiliului.

Discuția l-a deranjat însă pe Christian Mititelu, care a spus că se disociază total de „această abordare”. „Nu trebuie să luăm în glumă”, a spus Mititelu, precizând că el nu știe cine este „Serghei”, cine este „Mara”. „Pentru mine este domnul Serghei Mizil. Dânsul este reprezentativ pentru profilul moral al invitaților acestei emisiuni, care este o jignire în sine adusă demnității umane și a demnității celor care se uită la aceste emisiune”, a spus Mititelu.

„Această emisiune este o acțiune regizată. Actorii aceștia joacă scena insultelor. Este evidentă o voință de a construi un anumit tip de emisiune”, a spus și Mircea Valeriu Deacă, un alt membru al CNA.

La rândul său, Ioan Onisei a spus că emisiunea „Un show păcătos” este „ceva incredibil”. El a propus aplicarea amenzii maxime de 200.000 de lei, șase dintre membrii CNA votând „pentru” (Gelu Trandafir, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Ioan Onisei și Mircea Valeriu Deacă), în timp ce Răsvan Popescu și Christian Mititelu au votat „împotrivă”. Popescu a propus o amendă de 100.000 de lei în acest caz, care nu a mai fost pusă la vot, pentru că cea a lui Onisei a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a fi aplicată.

Sancțiunea a fost aplicată în baza articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului”.

De asemenea, sancțiunea a fost aplicată în baza articolului 34, alineatul 1 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul la propria imagine”, dar și a articolului 40, alineatele 1, 2 și 3 din Cod – „(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. (3) Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×