Autoritățile au declarat STARE DE ALERTĂ în două zone din Vrancea

Autoritățile au declarat STARE DE ALERTĂ în două zone din Vrancea
Publicat: 29/05/2012, 19:36
Actualizat: 29/05/2012, 19:36

Autoritățile din Vrancea au cerut MAI instituirea stării de alertă în două zone din județ, ca urmare a depășirii cotei de inundații pe valea râului Zăbala, dar și în cazul a două sate izolate de ape în comuna Poiana Cristei.

„Cererea a fost trimisă spre avizare către Ministerul Administrației și Internelor”, a declarat, pentru gândul, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea, Tiberiu Condrea.

La ora 17.15, a fost convocat de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), la care a luat parte și ministrul Mediului, Rovana Plumb. La această oră, 13 localități din Vrancea au înregistrat pagube din cauza ploilor și inundațiilor.

„Membrii CJSU au considerat că se impune adoptarea stării de alertă, care presupune intervenția concentrată a mai multor instituții abilitate, inclusiv cei de la Ape, de la Electrica, de la gaze”, a mai spus Condrea.

Alerta de cod portocaliu nu a fost încă lansată oficial pentru râurile care străbat județul Vrancea – Trotuș, Putna și Râmnicu Sărat, însă ministrul Rovana Plumb a asigurat autoritățile locale că această avertizare va intra în vigoare în această seară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Frâna de motor: Când și cum ar trebui s-o folosești?
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Devine obligatoriu și în România. Măsura se aplică în toate țările UE
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Oana Roman, dezvăluiri dureroase despre cea mai neagră noapte din viața ei. A fost la...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului