MAE confirmă că a comunicat părții ungare dezacordul față de reînhumarea lui József NyirÅ‘ în România

MAE confirmă că a comunicat părții ungare dezacordul față de reînhumarea lui József NyirÅ‘ în România
Publicat: 23/05/2012, 17:03
Actualizat: 27/05/2012, 18:01

MAE confirmă, într-un răspuns la o solicitare adresată de MEDIAFAX, că a comunicat deja părții ungare poziția autorităților române, respectiv dezacordul față de reînhumarea lui NyirÅ‘ József în România.”MAE a comunicat deja părții ungare poziția autorităților române, respectiv dezacordul față de reînhumarea lui NyirÅ‘ József în România.

Partea română a arătat că activitatea politică a lui NyirÅ‘ József din perioada 1941-1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, anti-semită și de colaborare cu un regim fascist. De altfel, și în demersurile efectuate de o serie de organizații din România și din străinătate, au fost transmise mesaje clare privind dezacordul față de astfel de manifestări”, se arată în răspunsul MAE.

Ministerul precizează că NyirÅ‘ József s-a născut în 1889, la Jimbor, județul Brașov și a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând.

În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicații de limba maghiară din Transilvania și a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta și s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-șef la două ziare de extremă dreapta („Magyar ErÅ‘” și „Magyar Ãœnnep”).

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 și-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislație antisemită. În această calitate, NyirÅ‘ József a susținut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincția „Coroana Corvin”, înființată de către Miklos Horthy.

Urna cu cenușa lui Nyiro va fi adusă la Cimitirul Național din Budapesta miercuri, iar apoi ar urma să fie dusă în România, unde ar urma să aibă loc o reînhumare, la Odorheiu Secuiesc, pe 27 mai.

Ministerul român al Afacerilor Externe a reiterat luni că Bucureștiul se opune planurilor de reînhumare a poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Conform MTI, MAE a făcut referire la activitățile lui Nyiro din perioada 1941-1945, sugerând că refuză reînhumarea pentru că poetul maghiar a avut „o atitudine extremistă, antisemită și a colaborat cu regimul fascist”.

Cenușa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la inițiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziția României față de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria dorește să știe dacă poziția României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, șeful de cabinet al președintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureștiului era așteptat până luni.

Veress a precizat că, dacă România va interzice reînhumarea, Ungaria va găsi o soluție conformă cu legislația românească și cu „așteptările spirituale” ale simpatizanților lui Jozsef Nyiro. Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat „invitarea”, miercurea trecută, a ambasadorului Ungariei la București, pentru consultări în legătură cu intenția reînhumării poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Potrivit Ministerului ungar de Externe, un oficial executiv din cadrul ambasadei, Adam Balazs, a dat curs convocării, în lipsa ambasadorului Oszkar Fuzes. În cadrul discuțiilor, oficialii români au criticat eforturile ungare de a organiza reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis părții române că Guvernul ungar consideră reînhumarea o problemă de respect pentru poet, precum și un eveniment cultural. El a adăugat că Guvernul ungar este deschis cooperării cu noul Executiv român.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai