Femeia din Brăila care intrase în comă după o operație de liposucție a murit la SJU Galați

Femeia din Brăila care intrase în comă după o operație de liposucție a murit la SJU Galați
Publicat: 26/02/2013, 13:20
Actualizat: 02/09/2019, 21:09

Femeia din Brăila care intrase în comă după o operație de liposucție făcută la o clinică privată din Galați a murit, marți seară, la Spitalul de Urgență din Galați, unde fusese internată, potrivit cadrelor medicale gălățene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pacienta a decedat la ora 18:30, decesul fiind constatat de către medicii de la Terapie Intensivă. Femeia fusese diagnosticată cu insuficiență multiplă de organ. Practic, mai multe organe au cedat din cauza unei infecții puternice”, a declarat Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești din Galați.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, din Brăila, a fost supusă unei operații de liposucție, în urmă cu trei săptămâni, la o clinică privată din Galați, iar la trei zile de la externare s-a simțit rău și a fost internată în comă la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență.

Familia femeii a depus, luni, o plângere la Colegiul Medicilor, acuzându-l de malpraxis pe medicul care a operat-o pe pacientă.

„Era o operație în urma căreia nu ar fi trebuit să apară complicații, din punctul meu de vedere, dar cred că s-a grăbit pentru că avea mulți clienți care așteptau să fie operați sau tranșați, mai bine zis”, afirmă Daniel Ciuraru, fratele pacientei, precizând că medicul care a operat-o pe femeie este Călin Doboș și că operația a fost făcută la clinica privată a acestuia din municipiul Galați.

La rândul lor, reprezentanții Colegiului Medicilor Galați spun că vor solicita toate documentele în acest caz atât de la clinica privată, cât și de la spitalul la care este internată femeia.

„Am primit o sesizare din partea fratelui pacientei, bărbatul acuzându-l pe unul dintre medicii din Galați că ar fi de vină pentru starea în care se află pacienta. Colegiul va da curs cu celeritate acestei sesizări, urmând să fie strânse toate documentele și informațiile necesare atât de la clinica privată, cât și de la spitalul din Galați unde este internată femeia. Pe baza acestor verificări, comisia va elabora o hotărâre, o decizie pe care o vom comunica familiei pacientei și dacă va fi cazul și altor organe care o vor cere”, declara, luni, corespondentului MEDIAFAX vicepreședintele Colegiului Medicilor din Galați, dr. Mihai Polinschi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?