Prefecții de Botoșani și Neamț, demiși de Victor Ponta. Premierul, despre șefii de la CNADNR: „Pleacă toată lumea care nu și-a făcut treaba”

Prefecții de Botoșani și Neamț, demiși de Victor Ponta. Premierul, despre șefii de la CNADNR: Pleacă toată lumea care nu și-a făcut treaba
Publicat: 19/12/2012, 18:22
Actualizat: 27/09/2018, 19:59

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că prefecții de Botoșani și Neamț vor fi demiși, pentru că nu și-au făcut treaba la deszăpezire, și că face o analiză privind conducerea CNADNR pentru a vedea dacă aplică aceeași măsură și în cazul acesteia.

Întrebat dacă va demite pe cineva din cauza că nu și-a făcut treaba, Ponta a răspuns: „Sigur că da. Din ce m-a informat ministrul Dușa, cel puțin doi dintre prefecți pleacă – cel de la Botoșani și cel de la Neamț. Dacă e cazul, la fel voi lua măsuri – acum fac analiza – și față de conducerea CNADNR. Pleacă toată lumea care nu și-a făcut treaba. Le-am spus din timp, ne-am pregătit, dacă acum și-au dat sema, atunci înseamnă că nu sunt buni și vin alții”.

El a precizat că prognozele meteo privind înrăutățirea situației vremii îl fac să creadă că joi ar putea avea loc încă o videoconferință cu județele afectate.

„De mâine înțeleg că va fi și mai greu cu vremea. (…) Prognozele meteo mă fac să cred că și mâine, poate că imediat după ce mai finalizăm ce mai avem aici la Parlament, s-ar putea să avem din nou o videoconferință măcar cu județele afectate”, a spus Ponta.

El a arătat că în acest moment șeful IGP, conducerea CNADNR, ministrul Dușa, încă în funcție până vineri, și toți cei care au atribuții sunt la muncă și îl informează continuu.

„Am scos din rezerva de stat, dăm tot ceea ce trebuie pentru ca lucrurile să fie ținute cât posibil sub control. Dușa e în drum spre casă. E perioada de 48 de ore de predare-primire a funcțiilor, în care trebuie să meargă mai departe tot ceea ce e de făcut și cu CNADNR”, a spus Ponta.

El a subliniat că a cerut CNADNR să publice pe site toate contractele pe care le are de deszăpezire ca să poată să se afle și de la mass-media și de la oameni unde nu-și fac treaba și unde pot fi luate rapid măsuri.

Ministrul Mircea Dușa declara, marți seară, că i-a cerut prefectului de Botoșani, Costică Macaleți, să demisioneze, ca urmare a modului în care este gestionată problema deszăpezirii în județ.

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a participat, miercuri dimineață, la Prefectura Botoșani, la Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență, alături de șeful Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, șeful Poliției Române, chestorul șef de poliție Petre Tobă, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), generalul de brigadă Ioan Baș și autoritățile județene și locale.

Mircea Dușa a cerut verificarea contractelor de deszăpezire încheiate pentru drumurile naționale și drumurile județene din județul Botoșani, cercetările fiind făcute de către Poliție și Garda Financiară.

Dușa a spus, într-o ședință a Comandamentului pentru Situații de Urgență organizată miercuri după-amiază la Botoșani, că prima măsură pe care vrea să o ia în ceea ce privește situația în care s-a ajuns în acest județ este de a solicita destituirea directorului Direcției Regionale Iași a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) întrucât acesta nu a fost prezent nici măcar la ședința convocată la Botoșani.

„E ministrul aici și nu se deranjează să vină și ei aici, să ia măsuri de organizare a activității din județ”, a afirmat Dușa.

El le-a spus celor prezenți să îi transmită șefului regionalei Iași a CNADNR că s-ar putea să rămână fără mandat.

„Nu se poate așa ceva. Să îi transmiteți din partea mea că s-ar putea să ajungă fără mandat. Prima masura pe care o să o cer prim-ministrului va fi cea de destiuire a directorului. Vine ministrul să coordoneze activitatea în Regionala Iași și directorul nu se deranjează să se deplaseze”, a spus Mircea Dușa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Avertisment teribil: Rusia pregătește acte violente și sabotaje în Europa
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ