Tragedie în Cluj. Fetița de trei ani accidentată în noaptea de Revelion a murit și ea, după tatăl și unchiul ei

Tragedie în Cluj. Fetița de trei ani accidentată în noaptea de Revelion a murit și ea, după tatăl și unchiul ei
Publicat: 01/01/2013, 16:16
Actualizat: 05/07/2013, 23:18

Fetița în vârstă de trei ani care a fost accidentată în noaptea de Revelion în comuna clujeană Florești de o mașină al cărei șofer a părăsit locul accidentului a murit, marți, la spital, astfel că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în acest accident se ridică la trei.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Călin Lazăr, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că fetița a fost internată cu politraumatism cranian și abdominal și o hemoragie care nu a putut fi stopată.

„Fetița a fost adusă după miezul nopții la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, având politraumatism cranian și abdominal. Prezenta și ruptură de splină, contuzie hepatică și o contuzie pancreatică. Medicii au intervenit chirurgical pentru stoparea hemoragiei, dar aceasta a fost severă astfel încât în cursul dimineții de marți s-a declarat decesul fetiței”, a precizat Lazăr.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Anca Bolba, celelalte două persoane decedate în urma accidentului erau tatăl fetiței și unchiul acesteia.

Pe de altă parte, șoferul care i-a accidentat a fost reținut, urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă pe numele său.

Accidentul s-a produs în noaptea de Revelion, pe strada Horea din localitatea Florești, județul Cluj, unde doi bărți de 27 și 33 de ani și un copil de 3 ani au fost loviți de o mașină al cărei șofer a plecat de la locul accidentului.

Conform Poliției Județene Cluj, cei trei pietoni au fost accidentați în timp ce se aflau pe stradă pentru a aprinde materiale pirotehnice, ei nerespectând regulile privind circulația pe drumurile publice.

La locul accidentului au fost trimise o ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare, copilul fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

„Șoferul autoturismului, Răzvan M., de 20 de ani, din Cluj-Napoca, a fost identificat ulterior de polițiști. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, menționa sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Detaliul controversat ce a atras atenția la pomenirea de 40 de zile a lui Mădălin...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungaria, la ani lumină de România. Ungurii vor cuceri totul
Un cunoscut artist din România, veșnic coșmar. Marea frică de care nu poate scăpa
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×