Un jandarm de la Consulatul German din Sibiu a fost găsit MORT. UPDATE

Un jandarm de la Consulatul German din Sibiu a fost găsit MORT. UPDATE
Publicat: 30/05/2012, 09:35
Actualizat: 27/11/2012, 19:41

Un jandarm care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineață, având trei plăgi înjunghiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, jandarmul, care avea în jur de 40 de ani, a fost de serviciu marți noapte și a fost găsit decedat de către colegul său care dimineață a venit să îl înlocuiască în post.

Conform sursei citate, polițiștii nu se pot pronunța deocamdată cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul, fiind deschisă o anchetă sub coordonarea unui procuror.

Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, a precizat că în jurul orei 6.30 a fost primit un apel la 112 din partea unei persoane, iar echipajul medical care a mers la Consulatul German l-a găsit pe jandarmul din post înconjurat de trei bălți de sânge. Luca a precizat că bărbatul era întins pe burtă și că avea trei plăgi înjunghiate, două fiind în hemitoracele drept, care i-au atins artere importante de sânge.

Directorul Ambulanței Sibiu a mai spus că decesul jandarmului s-ar fi produs cu aproximativ două ore înainte de ora la care a fost găsit.

Ambulanța Sibiu: Varianta sinuciderii e aproape exclusă în cazul jandarmului de la Consulatul German

Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Ovidiu Luca, spune că echipajul medical ajuns la Consulatul German, unde un jandarm a fost găsit mort, având două plăgi înjunghiate, nu a observat la fața locului nicio armă albă, el apreciind că varianta sinuciderii este aproape exclusă.

Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, a spus că bărbatul a fost găsit pe burtă, iar în momentul în care a fost întors, în prezența polițiștilor, s-a constatat că avea două plăgi înjunghiate, fără ca la fața locului să fie găsită vreo armă albă.

„În jurul jandarmului erau trei bălți de sânge. Bărbatul avea două plăgi înjunghiate în zona hemitoracelui drept. Hemoragia masivă ne face să credem că a fost atinsă o arteră importantă de sânge sau chiar inima. Echipajul medical care a fost la fața locului nu a găsit nicio armă albă, ceea ce ne face să credem că nu a fost vorba despre o sinucidere”, a declarat Luca.

El a precizat că jandarmul a fost găsit în fața gheretei de pază a Consulatului German, aflat în centrul orașului, pe strada Lucian Blaga.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu, Alexandru Costea, a spus că nu există niciun fel de informații privind cauzele decesului jandarmului și că în acest caz Poliția face cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist.

El a spus că jandarmul găsit decedat lucrează la Inspectoratul Județean Sibiu din anul 2005 și nu a avut abateri până acum, nefiind cunoscut cu probleme.

Un jandarm care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineață. Directorul Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, afirma că în jurul orei 6.30 a fost primit un apel la 112 din partea unei femei care trecea prin zonă, iar echipajul medical care a mers la Consulatul German l-a găsit pe jandarmul din post înconjurat de trei bălți de sânge. Directorul Ambulanței Sibiu mai spunea că decesul jandarmului s-ar fi produs cu aproximativ două ore înainte de ora la care a fost găsit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Nenorocirea abătută asupra României în noaptea de Înviere a șters de pe hartă un loc...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Mare surprize la Chefi la cuțite. Puțini se mai așteptau la așa ceva
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul