11 septembrie și noul Internet

Opinia unanimă despre atacurile teroriste de pe 11 septembrie este că au schimbat lumea, că nimic nu a mai fost la fel de atunci. Afirmația se aplică și Internetului, care, dintr-un spațiu pentru emanciparea individului și grupurilor, o autostradă a ideilor, s-a transformat, potrivit cercetătoarei de la Harvard Shoshana Zuboff, într-un „instrument de supraveghere și de colectare a datelor noastre personale și într-o mașină de făcut bani pentru cele mai bogate corporații din lume”. Potrivit aceleiași cercetătoare, momentul declanșator al acestei uriașe transformări este tot 11 septembrie.

O Americă aflată în stare de șoc

După amiaza zilei de 11 septembrie 2001 mi s-a întipărit bine în minte. Tocmai veneam într-un picior de la sediul comisiei Fulbright, de unde îmi ridicasem biletul de avion către SUA. De la 1 octombrie, urma să încep un stagiu de pregătire de 1 an de zile într-o universitate americană, iar biletul din mână era obiectul care mă apropia din ce în ce mai mult de visul de a studia și de a călători în America. Pentru cine își mai aduce aminte, biletul era din carton, ușor perforat, iar pierderea lui echivala cu ratarea avionului – de aici și caracterul său aproape sacrosant. Ce check-in realizat de acasă, ce boarding pass descărcat pe telefonul mobil, în fapt, ce telefon mobil?

EXTERNE Sam Neill, starul filmelor „Jurassic Park”, a murit la vârsta de 78 de ani

10:08

CONTROVERSĂ Politico: Soldați africani care luptă pentru Rusia, capturați în Ucraina, spun că vor să revină la Moscova: „Acolo este familia mea”

09:49

Am ajuns la birou, iar colegii de la facultate erau adunați în biroul decanatului, paralizați și amuțiți. Pe un televizor rulau niște imagini care, aparent, nu aveau nici o noimă; un avion care intra într-unul dintre turnurile gemene din New York, apoi al doilea avion, apoi prăbușirea turnurilor. Unul dintre colegi a reușit să articuleze ceva – „atentat terorist la New York, oare mai pleci în America?” … Prima reacție – copilărească, desigur – a fost să cred că este vorba despre o farsă jucată de colegii mei, pentru a îmi spori și mai mult emoțiile legate de plecarea peste Ocean, de parcă nu eram suficient de stresată că voi pierde biletul de carton. Curând, am „aterizat” în realitate, nu era vorba despre o farsă, ci despre un eveniment sângeros, copleșitor, care, așa cum s-a spus, a schimbat fundamental America, relația Americii cu sine, cu aliații, cu adversarii și cu lumea întreagă.

Am zburat peste două săptămâni în America, am prins, din și în zbor, toate modificările privind controlul de securitate de pe aeroporturi (și acum am în minte imaginea unui cuplu de americani – imaginea tipică a americanului de mijloc, onest, corect, respectuous cu regulile și cu cei care urmăresc aplicarea lor – care nu înțelegeau, pur și simplu, dar nu înțelegeau cu toată ființa lor, de ce trebuie să se descalțe, de ce sunt controlați corporal, de ce trebuie să ridice mâinile într-o postură potențial ofensatoare, pe care, până atunci, nu o văzuseră, probabil, decât în filmele polițiste).

Am ajuns într-o Americă aflată în stare de șoc, dominată de ideea că a fost atacat „our way of life”; de Crăciun, acesta devenise mesajul central al reclamelor: „cumpără benzină/ schimbă-ți mașina, de exemplu, pentru a demonstra că dușmanii noștri nu au reușit să ne atace stilul de viață”. Steagurile fluturau peste tot, chiar și în imensa bibliotecă a campusului; deseori, în camerele de cămin ale colegilor americani, aveai șansa să dai, pe perete, peste un imens covor pe care era țesută imaginea vulturului american: „because we are all patriots”.

Am vizitat New York-ul la începutul lui aprilie 2002; orașul își recăpătase murmurul-vuiet care nu încetează niciodată (de fapt, s-a oprit pe 11 septembrie și, din relatările new-yorkezilor, a revenit, odată cu un prim claxon, abia după 2-3 săptămâni). Ground zero mi s-a părut un fel de gură știrbă, o gaură înfricoșătoare împrejmuită de garduri și păzită de polițiști; miros de praf, zgomot ca de mitralieră de la picamerele care încă mai curățau locul, fotografii ale celor care au murit sau despre care nu se știa nimic, tricouri și alte mii de suveniruri inscripționate „We love you”, „We are proud”, „We will rebuild”. Noaptea, în locul dispărutelor turnuri gemene, se aprindeau două reflectoare imense, care împrăștiau o lumină difuză, fantomatică de-a dreptul, care te făcea să te gândești că Manhattan-ul, New York-ul, sunt pe cale de a deveni un imens spectru. O ultimă amintire: discuțiile amicale cu colegii americani despre atacul terorist erau absolut seci, iar până în mai, iunie, evenimentele din 11 septembrie nu au figurat ca temă de discuție la vreun curs sau seminar, în condițiile în care cursurile și seminariile la care participam erau despre efectele mass media asupra societății. Și ce locuri mai potrivite ar fi existat pentru a discuta un astfel de eveniment, cu un impact și o semnificație mediatice majore?

Capitalismul de supraveghere: „o diformitate istorică unică”

Am așternut aceste amintiri mai ales din nevoia de a împărtăși starea de spirit dominantă – șoc, paralizie, uluială, negare, refuz de a analiza lucrurile mai nuanțat, uneori chiar refuzul de a le analiza cu totul; stare de spirit fără înțelegerea căreia reacțiile și măsurile imediate din partea statului american ar putea fi astăzi ușor criticate, având beneficiul lucidității.

În această stare de uluială – „cum a fost posibil?” – una dintre tentații a fost de a răspunde printr-un control sever nu atât asupra spațiului public, cât asupra spațiului semi-public, asupra conversațiilor personale care începeau să se desfășoare din ce în ce mai mult în mediul online. În decembrie 2002, New York Times scria despre Total Information Awareness, un program derulat de celebra agenție DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) care, potrivit NYT, reprezenta „încercarea cea mai vizibilă a administrației Bush de a implementa o idee aflată în ascensiune după 11 septembrie, aceea că modalitatea cea mai eficientă de a prinde teroriștii este de a permite agențiilor federale să schimbe informații despre cetățeni americani și străini, informații care sunt deocamdată stocate în baze de date disparate”. Tot potrivit articolului din NYT, scopul programului TIW era de a „revoluționa abilitatea SUA de a detecta, clasifica și identifica teroriștii prin dezvoltarea capacităților de a săpa în bazele de date (data mining) și prin dezvoltarea tehnologiilor de profilare care să analizeze tranzacțiile comerciale online și conversațiile private”. Și mai explicit, TIA însemna crearea unei „imense baze de date virtuale centralizate”, care să înmagazineze și să analizeze informații de natură financiară, medicală, educațională și de orice altă natură și care să permită extragerea unor pattern-uri privind „comportamentul suspect”. Ceea ce astăzi numim, cu lejeritate, semnătura digitală, comportamentul digital, ADN-ul nostru digital. TIA presupunea și crearea tehnologiilor biometrice, care să permită identificarea de la distanță a persoanelor pe baza recunoașterii faciale sau a recunoașterii mersului.

În 2003, Congresul a tăiat finanțarea acordată proiectului TIA, considerat a fi un proiect mult prea controversat. Numai că, potrivit tezei Shoshanei Zuboff, proiectul nu a dispărut niciodată (vezi, printre altele, și proiectul guvernamental PRISM); iar adevăratele succesoare ale acestor două proiecte, TIA și PRISM, sunt mega-companiile digitale al căror model de business se bazează pe monetizarea atenției, a comportamentului digital și a datelor pe care le generăm atunci când nagivăm mediul online. Nu a fost vorba despre o „conspirație”, despre înțelegeri în spatele ușilor închise, ci despre o „afinitate electivă” între agențiile de intelligence și aceste companii care atunci de abia decolau: „afinitatea electivă dintre agențiile de intelligence și compania Google a înmugurit în arșița situației de urgență creată de 11 septembrie și a creat o diformitate istorică unică: capitalismul de supraveghere”.

Problema de fond pe care o ridică Zuboff este că acest model, această „unică diformitate istorică” „zdruncină fundamentele democrației liberale, ne transformă viețile și experiențele zilnice, schimbă contractul social pe care l-am moștenit din perioada Iluministă și amenință chiar viabilitatea libertății umane”. La 20 de ani de la atacurile teroriste de pe 11 septembrie, e de meditat dacă nu cumva acesta este unul dintre efectele sale durabile, cu atât mai înspăimântător cu atât nici măcar nu a fost imaginat sub această formă, a capitalismului de supraveghere.