Alina Bârgăoanu: ”Digitalizarea educației – un demers care are puțin de-a face cu pandemia” (OPINIE)

Anul acesta, începutul anului școlar este unul cu totul neobișnuit, la fel cum neobișnuită este toată perioada care sa scurs de la începutul pandemiei. Dezbaterea publică s-a încins și s-a polarizat rapid: pentru/ contra, sunt/ nu sunt tablete, există/nu există internet, nu s-a făcut nimic/ suntem total pregătiți. În această dezbatere – mai degrabă un festival al învinovăților între autorități centrale și locale – cu greu își face loc abordarea unor probleme structurale ale sistemului de învățământ românesc (preuniversitar); probleme care au puțin de-a face cu pandemia, dar sunt amplificate, chiar exacerbate de aceasta.

Mai puțin despre digitalizare și mai mult despre modernizare

Este un început de an şcolar extrem de dificil și nimeni nu ar putea pretinde că organizarea și derularea învățământului în condiții de pandemie nu ar fi fost marcate de dificultăți. Dezbaterea publică a fost acaparată, firesc, între anumite limite, de discuția privind infrastructura – școli care nu sunt racordate la Internet, unele nici la rețeaua de canalizare, copii și profesori care nu au tablete, copii și profesori care nu își permit să cumpere măști. Probleme cât se poate de reale, chiar dramatice, dar relativ mai simple. Faptul că inclusiv aceste probleme relativ mai simple au rămas, uneori, nerezolvate, mai ales ca urmare a “surprizei” pe care am înregistrat-o în septembrie că începe școala … tot în septembrie este de la grăitor.

ULTIMA ORĂ 🚨 Zelenski i-a găsit înlocuitor lui Yermak, considerat „mâna sa dreaptă“. Cine va prelua postul de șef al Cabinetului Prezidențial al Ucrainei

15:55

SPORT O CAMPIOANĂ mondială va juca în România

15:52

O problemă peste a cărei rezolvare s-a trecut destul de lejer în conversația publică și mai ales în decizia privind noul an școlar este cea referitoare la platforma online unde ar urma să se desfășoare procesul de educație. Tabletele ajută, dar, presupunând că ar ajunge, conectate la Internet, la toți copiii și la toți profesorii, ele nu vor începe, ca prin magie, să predea matematică și limbă română din prima zi. Conform cărui orar, cu ce date de acces, cu ce niveluri de confidențialitate, pe baza căror materiale, cu ce forme de interacțiune, – pentru a selecta doar câteva întrebări, la care se pot adăuga zeci.

Aici nu mai poate fi vorba despre descentralizare/ fărâmițare, fiecare cu platforma lui, care pe YouTube, care pe Zoom, care pe Webex, pe Google Classrooms, pe Whatsapp, e-mail sau Facebook. Ci despre o platformă de învățare online standardizată, care, independent de pandemie, ar fi trebuit concepută și deținută la nivelul sistemului national de învățământ. Aceasta pentru a asigura, de exemplu, confidențialitatea datelor profesorilor și copiilor, pentru a respecta dreptul la viață privată, drept ce trebuie respectat inclusiv în sfera vieții profesionale și pentru a asigura colectarea legitimă a datelor despre învățare în scopuri de feedback și de elaborare de politici (education analytics, big data-driven pedagogy).

Datele pe care le generează utilizarea unei platforme digitale (unde se “poticnesc” toți elevii, ce subiecte au cea mai mare trecere, cât durează parcurgerea unei informații, în funcție de ce factori fluctuează atenția) nu pot fi lăsate să plutească în universul online. Dincolo de considerentele etice sau chiar legale (impuse, de exemplu, de Regulamentul General privind Protecția Datelor), datele ar avea valoare inestimabilă în varianta lor agregată, sistemică. În variantă agregată (big data), ele nu reprezintă un bun privat, care să fie lăsat la îndemâna proprietarilor diverselor platforme; este ca și cum datele biometrice ale Simonei Halep ar fi puse de către antrenorul acesteia la dispoziția Karolinei Pliskova.

Un învățământ ne-digital tocmai pentru nativii digitali

A doua problemă, poate și mai spinoasă, privind digitalizarea, în fapt, modernizarea educației, se referă la noul conținut și noua pedagogie pe care le pretinde mediul online. Așa cum m-am mai exprimat, eroarea cea mai frecventă este de a crede că educația online înseamnă a „turna” același conţinut care face obiectul procesului de învăţare offline într-o formă electronică. Mai pe scurt, a realiza o variantă pdf a manualelor existente și a o trimite pe acea tabletă magică. Nu! Este vorba, mai curând, despre regândirea conţinutului și a pedagogiei ca atare, despre transformarea lor în totalitate. Provocarea centrală o reprezintă crearea conţinutului și adaptarea pedagogiei la mediul digital și la obiceiurile de atenţie, de lectură, de învăţare ale noilor generaţii (conceperea de conţinut audio-video, de info-grafice și info-stories, apelul la experienţe, simulări, gaming, storytelling, realitate augmentată, chiar inteligență artificială – chatbots, profesori virtuali, care “învață” să se adapteze la răspunsurile elevilor, la ritmul lor de învățare).

Copiii noștri, cei care încep școala astăzi, s-au născut într-un mediu digitalizat – o realitate care precede pandemia și are puțină legătură cu ea; mai mult, ei devin chiar “prelungiri” ale dispozitivelor digitale smart pe care le utilizează; devin un fel de dispozitive smart umane, mergătoare, un fel de cyborgi care trăiesc, cea mai mare parte a timpului, în aceste dispozitive. În mod ironic, această tendință este relativ uniformă, chiar egalizatoare, indiferent de mediul de proveniență; chiar și în familiile modeste, poate chiar mai mult în cadrul acestora, copiii sunt “pierduți” în fața unui telefon mobil cu rol de baby-sitter. (Aici, cei care ar citi cu anumite bias-uri acest material, ar spune că m-au prins, “deci nu se pune problema că elevii nu ar avea telefoane smart cu conexiune la Internet”; o astfel de reacție relativ facilă denotă confuzia dintre un telefon mobil cu acces mai mult sau mai puțin intermitent la Internet, mai precis, la jocuri, grupuri de Whatsapp și platforme sociale de genul Instagram sau TikTok) și un dispozitiv smart care să asigure derularea unui proces educațional sistematic).

Realizarea platformei naționale online, care să asigure accesul egal și simultan al tuturor actorilor implicați, constituie, alături de digitalizarea conținutului educației/ digitalizarea manualelor și de colectarea legitimă de big data pentru calibrare și adaptare permanentă constituie pilonii unui proiect de digitalizare, în fapt, de modernizare, a educației. Modernizare care i-ar mai scoate pe nativii digitali din dispozitivele smart aiurea utilizate și ar facilita o întâlnire mai benefică, mai fericită, cu tehnologia.

În acest timp, sub ochii noștri, în mijlocul familiilor noastre, se derulează scene parcă desprinse dint-un film de pe Netflix. Copiii se joacă “de-a covidul”, învață cum să poarte masca, cum să stea la distanță de prieteni și să evite îmbrățișările. Părinții primesc sfaturi pe grupurile de Whatsapp despre cum “vor învăța” de mâine încolo și sunt rugați ca, în prima zi, să nu vină cu flori la școală, ba chiar pentru a evita contactul uman, să nu vină deloc.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU