Dorește PNL, în mod real, rezolvarea problemei pensiilor speciale?

Publicat: 19 03. 2023, 09:00
Dorește PNL, în mod real, rezolvarea problemei pensiilor speciale?

Prima reuniune a grupului de lucru pentru legea pensiilor speciale a adus o situație absolut neașteptată în privința modului în care PSD și PNL se raportează la îndeplinirea celui mai greu jalon din PNRR. Practic, la ședința grupului de lucru pe tema pensiilor speciale, reprezentanții PSD au intrat ”pe teren” cu prima linie, iar liberalii doar cu rezervele.

Dacă social-democrații s-au mobilizat și au vrut să arate că abordează subiectul la modul cel mai serios, venind la masa negocierilor cu o garnitură de forță – doi miniștri (Muncă și Finanțe) și un secretar de stat din MApN -, liberalii și-au ținut pe banca de rezerve miniștrii implicați în acest proces. Au trimis, în schimb, doar o echipă de parlamentari condusă de Raluca Turcan, cunoscută în presa tabloidă drept regina operațiilor estetice din Parlamentul României.

Mai mult, niciunul dintre ministerele liberale nu a transmis amendamente concrete care să pună legea privind pensiile speciale în acord cu sfaturile Băncii Mondiale și, firește, cerințele Comisiei Europene.

În astfel de condiții, ne putem întreba dacă nu cumva PNL încearcă să fugă din toate puterile de acest subiect, cu toate că liberalii susțin, formal, că sunt preocupați de rezolvarea lui.

Vorbele dure ale lui Rareș Bogdan despre colegii săi – ”Când am spus că vreau să desfiinţez pensiile speciale în 30 de zile, am spus-o cu tot sufletul, dar nu credeam că sunt atât de mulți cretini” – par, în acest context, de o actualitate îngrijorătoare pentru liberali.

Relevant este și că – în această primă întâlnire – s-a putut observa cu ochiul liber cum PNL acționează nu ca o echipă, ci pe principiul ”fiecare pentru el”. Raluca Turcan a încercat, din nou, să se laude că lăsase un proiect de lege ”minunat” la plecarea din funcția de ministru al Muncii, iar unul dintre parlamentarii PNL s-a trezit vorbind despre introducerea unor bonificații pentru anumiți pensionari speciali, total în contrasens cu spiritul măsurilor dorite în această privință.

Echipa PSD, pe de altă parte, a încercat să pună pe masă măsuri concrete, respectiv calculul ratei de înlocuire a salariului sau soldei cu pensia, însă liberalii nu au fost pregătiți la ”antrenament” pentru o asemenea discuție. Totuși, se speră ca la următoarea întâlnire să participe, din partea PNL, miniștrii Cătălin Predoiu, Lucian Bode și Bogdan Aurescu, fiecare cu amendamente pe domeniul său.

Deocamdată, proiectul legii pensiilor speciale bifează doar soluții pentru rezolvării inechităților, subiect de care s-a ocupat ministrul social-democrat Marius Budăi.

Astfel, până acum au fost bătute în cuie următoarele principii:

  • Nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate. Pensia NETĂ nu poate depăși media veniturilor NETE din 12 luni consecutive de activitate. În cazul magistraților, pensiile în plată ale magistraților se recalculează după principiul enunțat aici.
  • Crește vechimea obligatorie în specialitate la minimum 15 ani, iar pentru Justiție la minimum 25 de ani, fără perioade asimilate. Nimeni mai poate să intre în specialitate pentru o perioadă scurtă de timp, la finalul carierei, pentru a beneficia de pensie specială.
  • Se limitează drastic pensionarea anticipată a celor care dețin pensii de serviciu, regula generală fiind vârsta de 60 de ani. În cazul magistraților, nu se pot pensiona anticipat dacă nu au minim 20 de ani vechime în specialitate, iar în acest caz pensia scade cu 1% pentru fiecare an din diferența până la 25.

Prezența sau absența miniștrilor PNL la următoarea ședință a grupului de lucru va fi definitorie, însă, pentru atitudinea liberalilor față de problema pensiilor speciale. Deocamdată, între declarațiile publice ale liberalilor și faptele lor există o prăpastie din ce în ce mai greu de trecut.