Mihai Morar: ”Într-un război atât de mare e nevoie de multă pace” (OPINIE)
Dușmanul nu e invizibil. Virusul e invizibil. Dușmanul e la vedere. Dușmanul e printre noi. Dușmanul suntem noi.
Dușmanul ”impecabililor” sunt ”proștii ăia care cred că nu există”. Dușmanul ”liberilor” sunt ăia ”controlați ”, cei ”plătiți”, cei care ”pun botul la narațiune”. Dușmanii drepturilor și libertăților umane sunt arafații. Dușmanul arafațlor e…în orice, peste tot și oricine. Manipulații de COVID versus manipulații de teoriile conspirației. Paranoicii versus stupizii. Omenirea versus omenirea.
Până la câștigarea batăliei cu virusul, din păcate, trebuie să trecem printr-o luptă sângeroasă: războiul dintre noi. Și ar trebui să facem asta cu prețul a cât mai puține victime. Cum să mai avem încredere unii în alții, în vremea când, din surse oficiale, tocmai asta ni se spune: ”să nu avem încredere în nimeni”? Cum putem să trăim în pace pe timp de război?
Suntem atît de diferiți încât singura noastră șansă e să ne întoarcem la ce avem în comun.
Să presupunem că lumea asta, împărțită în două tabere gata să-și ia viața, e redusă, de fapt, la două bune prietene. Ana și Maria. De când a început pandemia, pe Ana și Maria pare că nu le mai leagă nimic. Ana, convinsă că plătim o pedeapsă cerească, se roagă în fiecare zi, iar când nu se roagă, distribuie materiale din surse îndoielnice pe Facebook, își face cruce acum și când intră în supermarket, crede și nu crede în discursurile medicilor, simte că o nouă ordine mondială amenință planeta, dar știe că ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul…” o va ajuta să treacă pe ea și intreaga omenire peste molimă. În schimb, Maria, prietena ei de o viață, și-a făcut în ultimele luni un altar din sursele oficiale, respectă ”sfințenia” măsurilor de restricție, și-a dezvoltat perfect simțul de miros al fake-news-ului (așa crede ea, cel puțin), urmărește cu religiozitate comunicatele OMS, e într-o continuă căutare a adevărului științific și neliniștită așteptare a vaccinului și știe că doar asta va pune capăt virusului.
Și, cu toate astea, Ana și Maria au rămas aceleași prietene de o viață. Se văd mai rar decât înainte vreme, pentru că Maria ține mult în această perioadă la rarefierea contactelor sociale. Dar Ana o înțelege și își încheie toate video-întâlnirile cu tovarășa ei cu ”Harul, îndurarea și pacea fie cu tine!” Iar Maria o înțelege și ea pe Ana, la rândul ei. Pentru că atunci când totul se va termina, indiferent cum se va termina, Ana va fi sigură că credința ne-a adus la liman, iar Maria va spune că știința ne-a salvat.
Ana și Maria, fiecare cu adevărul ei de netăgăduit, la final de război, se vor îmbrățișa și vor fi mândre că au trecut ”în pace” prin război, având, totuși, un singur lucru în comun: empatia. Empatia naște compasiunea. Grija față de aproapele tău. Să respecți credința celuilalt nu înseamnă să-ți anulezi credința ta. Să renunți la ”ego” nu înseamnă să renunți la tine. Uneori, a-i face bine celuilalt înseamnă doar a nu-i face rău. Și asta e tot o formă de grijă.
Virusul există. Chiar dacă nu crezi în el. Virusul va trece. Chiar dacă nu crezi asta. A făcut, face și ne va face mult rău. Niciuna, nici alta nu ține de alegerea noastră. Ține de noi, însă, dacă trecem prin război în război cu noi sau trecem prin război făcând pace între noi.