Prima pagină » Opinii » Mai avem parchete în țara asta? Cine și pentru ce ar trebui anchetat în cazul crizei de apă și dezastrul preconizat, dar nesoluționat!

Mai avem parchete în țara asta? Cine și pentru ce ar trebui anchetat în cazul crizei de apă și dezastrul preconizat, dar nesoluționat!

Adina Anghelescu
Mai avem parchete în țara asta? Cine și pentru ce ar trebui anchetat în cazul crizei de apă și dezastrul preconizat, dar nesoluționat!

A șaptea zi de criză. Găleți, bidoane, oameni disperați în căutarea unei guri de apă. „În opinia mea, vinovăția este la Apele Române!”, a zis buimacul de la Cotroceni, Nicușor Dan. Hai, domnule Președinte! Doar atâta, doar acolo? Aici nu facem activism civic și dăm în judecată pe cine credem noi că sunt vinovați!

Și nici nu suntem la ora de matematică unde avem de rezolvat o ecuație de gradul 1 cu o singură necunoscută. Doar Justiția ar putea desface din ecuație parantezele, după ce se elimină toți “numitorii”.

Sigur, dar sigur, în cazul acesta rezultatul are mai multe necunoscute decât credem, dar singura cunoscută ieșită dintre parantezele politicii useriste este Doamna X=Diana Buzoianu. Care trebuie să răspundă prima. Mai întâi cu demisia. Pentru că are o responsabilitate politică.

Apoi, e musai nevoie de un dosar penal. Care trebuia deschis, prin sesizare din oficiu, în opinia mea, imediat ce s-a creat această situație incredibilă, de neconceput într-o țară în care apa este, slavă Domnului, una dintre marile bogății!

Ancheta ar trebui să pornească de sus în jos. Chiar de la ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Și în ordinea impusă de funcții. Să fie luați la întrebări de procurori toți subordonați. Până la urmă, subordonați sunt și cei de la Apele Române și de la alte structuri, precum ESZ Prahova, al cărei reprezentant, Chițescu, a întrebat în Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senat, de parcă era venit de pe o planetă unde apa nu există în formă lichidă: „Eu nu înțeleg de ce ne aflăm aici!? ”.

Dura lex sed lex!

Dezastrul creat de problemele majore care au lăsat fără apă peste 100.000 de oameni și peste 400 de pacienți din spitalele afectate de criza din Prahova și Dâmbovița, care a dus la închiderea a 17 școli din comunele și orașele lovite de un lanț de erori și incompetență, nu au un singur numitor, Apele Române.

Președintele Nicușor Dan vede doar ce vrea și arată cu degetul spre o singură direcție doar ca să-și salveze simpatia care poluează, la vârf, Ministerul Mediului prin atitudinea de neștiutoare pe care a afișat-o până acum.

Prima întrebare: cine răspunde penal pentru criza apei ? Jurnaliștii au prezentat dovezi că la nivelul ministerului se știa încă din luna iunie a acestui an ce urmează la barajul Paltinu și care vor fi consecințele dacă nu se iau măsuri imediate.

Gândul a venit cu dovada că ministrul Mediului a mințit. Pe 22 octombrie, Ministerul Mediului, Apele Române, Hidroelectrica s-au întâlnit la Paltinu să discute urgența. Suntem în decembrie. Cum vor aștepta oamenii din zonele afectate Crăciunul? Bucuria s-a dus pe Apa Sâmbetei. Și asta pentru că țara colcăie de sinecuriști, fripturiști și incapabili puși în funcții-cheie prin relații, pile și șpăgi!

Dacă azi ar mai fi existat în Codul penal infracțiunea de subminare a economiei naționale, se lăsa cu ani grei de pușcărie, de la 10 la 20 de ani. Din 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009), această infracțiune a fost eliminată, decizia vizând armonizarea legislației naționale cu cea europeană, adaptarea la noile realități sociale și economice. E bine că a fost eliminată pentru că, în perioada comunistă, dacă luai de pe câmp cinci știuleți să dai de mâncare la porci erai băgat la subminarea economiei naționale. Dacă prejudiciul era consistent, ajungeai sigur la Canalul Dunăre-Marea Neagră!

Avem în schimb alte infracțiuni pentru care există responsabilitate penală. Abuzul în serviciu, neglijența și… Legea răspunderii ministeriale. Și ar putea răspunde penal inclusiv cei care nu se prezintă la comisiile permanente din Senat sau Camera Deputaților.

Legea asta, a răspunderii ministeriale, prea puțin spre deloc băgată-n seamă de onor organele statului, stipulează că membrii Guvernului, “pe lângă răspunderea politică, pot răspunde şi civil, contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii”.

Invit procurorii să aprofundeze Codul penal cât mai urgent, precum și această lege. Cu siguranță vor găsi capătul de fir de care să se agațe în faza in rem dinaintea începerii urmăririi penale pe persoană.

Ceea ce se întâmplă acum este de o gravitate excepțională. Au început să se rupă și poduri, ca cel de la Budești-Călărași, după ce s-a dat drumul la barajul de la Mihăilești.

Vai steaua ei de Românie! Țara pârăie din încheieturi, la Parlament e circ în toată regula, refrenul preferat al multora dintre decidenții responsabili de dezastru, “ Nu-mi dau demisia!“, este de-a dreptul sfidător.

Soluția? Deocamdată, ZERO BARAT! Până acum n-am văzut decât un joc abject cu personaje imature profesional și politicieni din gura cărora curg vorbele precum Dunărea la vărsarea în Marea Neagră prin Deltă. Debit mare, frate, că doar la atâta ne pricepem! În rest, pistol cu apă!

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea