Patrick André de Hillerin: Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

Gouda este o brânză populară olandeză (sau din Țările de Jos, dacă vreți să fim hiper-corecți). Nimic ieșit din comun. Are răspândirea telemelei și merge bine la export. Probabil că la nivel mondial se vinde mult mai multă brânză Gouda garantat originală din Țările de Jos decât se poate produce în Țările de Jos. Dar falsurile alimentare sunt o obișnuință în ultimele două secole. Și pentru a se produce atâta ulei de măsline extra-virgin grecesc pe cât se vinde în lume anual ar trebui ca Grecia să aibă o suprafață de două ori mai mare, acoperită integral cu măslini, și pentru a acoperi vânzările de prosecco absolut autentic ar fi necesar ca Italia să fie, toată, o mare plantație de viță de vie.

Cam așa stau lucrurile cu Goudse kaas, brânza din Gouda: într-un orășel cu suprafața totală de 18 kilometri pătrați din provincia Zuid-Holland se produce, cel puțin teoretic, suficientă brânză cât să umple super-marketurile de pe întreg globul. Cine are disponibilitate poate crede acest lucru.

Cumva, o amăgire similară este și consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, Iancu Guda, mai cunoscut în mediul online drept Iancu Brânză sau derivate similare din spectrul produselor lactate procesate. Iancu Brânză este subiect de miștouri și meme-uri de foarte mulți ani, de când se tot chinuie să devină relevant ca analist economic pe la diverse televiziuni. Asemeni multor altora din branșa lui, Iancu al nostru vorbește cu atâta siguranță despre economie și mecanismele acestei pseudo științe sociale încât ar trebui să fie cel puțin multi-miliardar în euro sau măcar președintele FMI, al Băncii Centrale Europene sau a Fed-ului american. Nu este. Este doar un om sandwich al sistemului bancar, care încearcă să-i convingă pe cetățeni să se împrumute suficient cât să mențină profitul băncilor cât mai ridicat. Uneori, teoriile economice pe care le expune în emisiunile pe care le prezintă sau pe diverse platforme online sunt atât de abracadabrante încât sunt convins că adevărații economiști se uită la Iancu Brânză ca la stand-up comedy.

Și, totuși, în ciuda evidentei tendințe de a abera a omului, cineva l-a luat foarte în serios: Ilie Bolojan, prim ministrul României.

Ilie Bolojan, fiind el însuși o potemkiniadă, o construcție înșelătoare și găunoasă ridicată cu banii publici ai orădenilor, preferă să se apropie de personaje care-i seamănă. În loc să discute cu economiști adevărați, își ia lumina de la saltimbanci TV, capabili să-și schimbe discursul și doctrinele economice în funcție de ce ar cam vrea interlocutorul potent politic să audă. Face la fel și în alte domenii. În loc să-și ia lumină de la intelectuali adevărați, validați de zeci de ani petrecuți prin biblioteci, printre cărți, Bolojan soarbe cu nesaț cuvintele oricărui semidoct care apare la televizor mimând gândirea profundă, Pare foarte ușor să-l faci pe Ilie Bolojan din vorbe. Dacă știi cu 10-15 cuvinte mai mult decât el (ceea ce nici nu este greu, fiind o performanță accesibilă unui elev studios de clasa a IV-a), dacă introduci în discuție 2-3 neologisme mai puțin utilizate, probabil că pentru premier ești deja academician și un potențial laureat al premiului Nobel. Singura explicație că Ilie Bolojan nu a căzut până acum pradă vreunei scrisori de la un nigerian și nu a trimis în contul unui escroc din Africa jumătate din bugetul României pentru a intra în posesia unei fabuloase moșteniri inexistente nu poate fi decât că nu-și citește singur e-mailurile. E singurul lucru bun în faptul că are peste 100 de angajați la cancelaria premierului.

Turuind ca o moară stricată, aducând în discuție date false și statistici măsluite, Iancu Brânză l-a convins pe Ilie Bolojan că împreună alcătuiesc un mare gânditor economic, ceva de talie mondială, în fața căruia omenirea și posteritatea se vor înclina cu recunoștință într-o bună zi.

Deși nu se discută mai deloc despre asta, poate v-a ajuns la urechi faptul că primăriile vor putea să cedeze datoriile cetățenilor către companii de recuperare a creditelor. Există, în orice localitate, cetățeni care, din diverse motive, nu își plătesc impozitele și taxele locale sau amenzile. Unii pentru că sunt, pur și simplu, țepari lipsiți de spirit civic, mulți pentru că nu au de unde. Ei bine, în țara în care marii evazioniști sunt mângâiați pe cap de guvern, în care autorii unor fabuloase fraude cu TVA, de miliarde, sunt ignorați de procurori, guvernul Bolojan a găsit soluția redresării economiei: jupuirea tuturor pieilor posibile de pe amărâții care datorează primăriilor sume de 100-200-300 de lei. Pe aceștia Ilie Bolojan ar vrea să-i dea pe mâna recuperatorilor, a rakeților cu gulere albe. Iar dacă oamenii ăia nu vor reuși să-și plătească datoriile îndeobște infime către primării, atunci să fie executați silit și să li se scoată la vânzare casele, trenurile, bunurile.

Ei, bine, măsura asta a fost indusă de Iancu Brânză, care, înainte de a deveni mare vedetă TV și „influențăr” de talie mondială, a lucrat într-o astfel de companie de recuperatori. A fost chiar director al acesteia, o vreme. Îi știți, probabil, mulți dintre dumneavoastră: sunt ăia care vă hărțuiesc le telefon ani de zile pentru o factură la telefon întârziată la plată sau care vă amenință cu executarea silită pentru o restanță de 300 de lei. Pe mâna unora ca ăștia vor Guda și Bolojan să-i dea pe săracii României. Să-i stoarcă bine, să le vândă găinile din bătătură pentru a aduce bani la buget. Dacă lăsăm multinaționalele să fugă din țară cu profiturile nesimțite mascate în pierderi, ca să nu plătească impozite aici, măcar amărâții să pățească, pentru că ei au de unde.

Tot Iancu Brânză l-a convins pe Bolojan să introducă „taxa Temu”, spunându-i că va umple vistieria din încasarea a câte 25 de lei pentru fiecare colet de până în 150 de euro venit din alte țări decât cele din Uniunea Europeană. În ciuda negărilor oficiale, se pare că „taxa Temu” a determinat companiile (în special pe cele chineze) să găsească soluții pentru a ocoli această taxă. Așa se face că România nu doar că nu va încasa cele 30-40 de milioane de euro la care visa consilierul onorific al premierului, dar va și pierde câteva zeci de milioane, pote mai bine de sută, din taxe aeroportuare, combustibili vânduți de firmele românești și așa mai departe. Un alt mare succes economic al acestor Dumb & Dumber economici.

Și tot Iancu Brânză îi picură în ureche premierului ideea că mediul rural este inutil pentru economie. Așa ajunge Ilie Bolojan să se revolte, aproape, că investițiile din această țară sunt alocate, deocamdată, în proporție de 40-45% mediului rural.

Dar, hei, ce să vezi: aproape 80% din teritoriul României se află în administrarea unităților administrativ teritoriale din mediul rural. 45% din populația României trăiește, muncește și produce în mediul rural. „Investim prea mulți bani în sate și comune”, spune Ilie Bolojan, încurajat de Guda sau de Caramitru ăl mic, în timp ce în țările din vestul Europei nu se investește atâta în rural. Păi nu se investește, pentru că s-a investit mai bine de jumătate de secol, iar astăzi în Germania, Austria, Franța, Italia etc. nu mai există diferențe de nivel de trai sau de utilități între urban și rural.

De ce ar fi acceptabil să construiești autostrăzi și drumuri expres pentru a ajuta uzinele unor producători precum Dacia sau Ford, dar e inacceptabil să investești în infrastructura pe care circulă grâul și porumbul care hrănesc nu doar România, și și o bună parte a Europei? De ce investiția într-o școală din Oradea, de exemplu, este justificată, iar investiția într-o școală de la țară n-ar fi? Copiii de la oraș sunt născuți cu stea în frunte, iar cei de la țară trebuie marcați cu fierul roșu, ca viitori sclavi ai unei societăți lipsite de viziune și mai ales de empatie?

Într-o lume normală, cu ierarhii solide bazate pe educație reală și competență, Ilie Bolojan și consilierul lui onorific ar trăi făcând live-uri pe TikTok și scălămbăindu-se pentru a primi niște firfirei. În România de azi, cea a democrației hibride și a alegerilor anulate ilegal, Iancu Brânză și muppet-ul lui încruntat fac strategii economice care golesc trezoreria și îi sărăcesc pe oameni.

Ceea ce se întâmplă e un coșmar, unul din cale-afară de urât. Dar și coșmarurile, oricât de groaznice ar fi, se termină, odată și odată. O dată mai apropiată de ziua azi ar fi de preferat.

AUTORUL RECOMANDĂ: